Practic, cinci indivizi au luat-o cu maşina din Satu Mare, au ameninţat-o, iar trei au participat efectiv la viol. Ceilalţi doi indivizi, acuzaţi de viol, sunt Petrişor Fanea şi Sarkozi Francisc. Interesant este faptul că unul dintre cei doi complici este chiar prietenul fetei.
Condamnat pentru tentativă de omor în anul 2011, sătmăreanul Mihăiţă Sebastian Cseh s-a gândit să îşi îmbogăţească activitatea infracţională. Astfel, a pus la cale un plan pentru a o viola pe o minoră, în vârstă de 14 ani, folosindu-se chiar de prietenul fetei. Zis şi făcut, în data de 11 august au contactat-o pe minoră, au urcat-o în maşină şi au dus-o în localitatea Vama, mai exact în zona denumită Puturoasa. Aici, sub ameninţare, Mihăiţă Sebastian Cseh, Petrişor Fanea şi Sarkozi Francisc au violat-o pe minoră, susţin procurorii.
“Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare se află în lucru un dosar penal în care sunt cercetaţi cinci inculpaţi, care au această calitate procesuală, cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, reţinându-se pe lângă procurorul de caz că în noaptea de 11 spre 12 august anul curent au contactat-o pe persoana vătămată minoră, din localitatea Satu Mare, au luat-o cu maşina şi s-au deplasat spre localitatea Vama, din judeţul Satu Mare, ajungând într-un loc denumit Puturoasa. Aici i-au solicitat persoanei vătămate să susţină cu aceştia raporturi sexuale, ameninţând-o că în cazul în care va refuza o vor dezbrăca, îi vor lua telefonul mobil, şi o vor lăsa în pădure. Sub ameninţarea acestor cuvinte, persoana vătămată a întreţinut raporturi sexuale orale cu trei dintre inculpaţi, după aceea au adus-o în municipiul Satu Mare, lăsând-o într-o staţie de taxi”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, Florin Betea.
Sursa: Gazeta de Nord Vest