Localitatea Petrești, în care se află acest lăcaș de cultură, este situată la 43 km de municipiul Satu Mare, pe drumul DN 19 Satu Mare – Oradea. Casa-muzeu este una dintre cele mai reprezentative pentru arhitectura populară șvăbească. Construită în 1881, perpendiculară pe șosea, are în componență patru camere, două holuri, două bucătării, două pivnițe, casa terminându-se cu un grajd pentru animale. Pe toată lungimea ei are un târnaț sprijinit pe stâlpi de lemn, fixați în tălpi de fontă, iar în partea superioară, cu ornamente florale traforate. Camerele sunt mobilate cu piese de brad confecționate de meșterii locali, ornamentate prin pictură cu motive florale și vegetale stilizate, specifice șvabilor. Sunt prezentate obiectele utilizate în industria casnică textilă începând de la meliță, pieptene de fuioare, furci de tors, vârtelniță, până la război de țesut. În componența gospodăriei se află și “goreul”, continuat de o construcție de mari dimensiuni, șura, care adăpostește utilajele agricole.
Contact: Adresa: comuna Petrești, jud. Satu Mare, tel.: 0765 645 415 (familia Harvat)
Muzeul Moților
Muzeul Moților din Scărișoara Nouă (localitate aflată la o distanță de 5 km de satul Pișcolt, centru de comună) cuprinde două clădiri, una având expoziție etnografică, iar alta, de istorie. Între clădiri se află amplasat bustul lui Horea, realizat din bronz. Moții din Munții Apuseni, colonizați în aceste locuri în 1924, au păstrat multe dintre tradiții, precum și dintre obiectele folosite în viața de zi cu zi, atât în gospodărie, cât și la câmp. În prima cameră a expoziției de etnografie este amenajat un interior țărănesc. A doua cameră prezintă industria ceramică și textilă, cu costume populare și vase ceramice. A treia încăpere găzduiește unelte agricole și accesorii ale industriei ceramice. Ultima sală expune meșteșugurile cu uneltele folosite în cadrul ocupațiilor țărănești. Clădirea a doua cuprinde o expoziție care prezintă istoria locului și a regiunii de la descoperirile arheologice din vremea dacilor și romanilor, până la martirii Horea, Cloșca și Crișan sau Avram Iancu. Sunt expuse piese originale, fotografii, documente și lucrări de artă contemporană, realizate de artiști plastici și artiști populari. Contact: Adresa: Str. Principală nr. 178, comuna Scărișoara Nouă, jud. Satu Mare.
Muzeul Etnografic Maghiar ”Sipos László”
Casa țărănească din comuna Bogdand, ce face obiectul acestui muzeu etnografic, a fost construită în jurul anilor 1880-1885 de către meșteri populari din Cristur (jud. Sălaj). ~n anul 1997, aceasta a fost transformată înmuzeu și de atunci poartă numele fondatorului, Sipos László (1948-1997). Este o casă tipică zonei din perioada respectivă, construită pentru oameni mai înstăriți. De formă dreptunghiulară, dispusă perpendicular pe stradă, este clădită pe o fundație de cărămizi, combinate cu piatră de râu, pereții groși fiind clădiți din văioage alternate cu cărămidă arsă. Este înconjurată de un târnaț în formă de U, în partea dinspre stradă, pe lungimea casei, și în spate, susținut fiind de 14 stâlpi de formă octogonală. Casa este compusă din 3 încăperi: camera curată (cu piesele de mobilier, costume populare și textile), intrarea (destinată unei prezentări a istoriei locale) și camera de locuit (cu piese de mobilier, obiecte ceramice și piese folosite la țesut). Contact: tel. 0768 094 058 (Bede Eva)
Sursa: Consiliul Județean Satu Mare