PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Out of Office! Team building bazat pe distracţie, în 12 septembrie la Ardud

out of office (11)Un nou concept este lansat la Satu Mare de către Asociaţia Consult Scolari în colaborare cu divizia de degustare a vinului Wine in business. Este vorba despre evenimentul Out of Office, care va avea loc în 12 septembrie la cetatea din Ardud, unde echipele înscrise vor avea ocazia să concureze între ele, să se distreze.

Unul dintre organizatori, Gabriel Breban, e explicat într-o conferință de presă organizată astăzi că evenimentul se dorește a fi unul de tradiție, în care să se promoveze valorile și cultura locală.

Noi privim evenimentul ca şi un team building. Mergem pe trei direcţii: promovarea mişcării în aer liber, e o variantă la team building-ul clasic unde poţi să sudezi o echipă şi să întâlneşti alte echipe, şi în al treilea rând vrem să promovăm judeţul, să creăm o tradiţie, să schimbăm locaţia în fiecare an. Conceptul în jurul căruia se concentrează evenimentul ar fi distracţia, probele sportive pe care le-am gândit nu sunt foarte solicitante. Ideea e ca lumea să se simtă bine, să interacţioneze să se bucure de o ieşire în aer liber. Pe lângă mişcare, după efortul depus va urma o binemeritată relaxare în curtea cetăţii din Ardud, unde va fi o degustare de vinuri, mâncare şi muzică live“, a declarat Gabriel Breban.

Organizatorii au gândit mai multe probe sportive, un traseu de 14 km cu bicicleta, un traseu de alergare de 3 km şi mai multe probe distractive surpriză.

Echipele trebuie să fie formate din câte cinci membri. Deocamdată s-au înscris 10 echipe. Doritorii se mai pot înscrie la adresa de email gabriel.breban@consultscolari.ro, sau la numărul de telefon 0756.099.561.

Exit mobile version