Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Problemele municipiului, în atenţia consilierilor judeţeni. Se cere intervenţia preşedintelui

sedinta Consiliul Judetean (4)Consilierii judeţeni din mai multe partide, inclusiv din opoziţie, au solicitat astăzi preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, să se implice în rezolvarea unor probleme din municipiul Satu Mare. Intervenţiile consilierilor PNL Alexandru Panea şi UDMR Eva Mărginean au venit la câteva zile după ce Adrian Ştef a declarat că este interesat de o candidatură la Primărie.

După o şedinţă fără discuţii pe proiecte, la punctul Diverse, consilierii au început să-şi dea cu părerea. Consilierul PNL Alexandru Panea a spus că instituţia judeţeană ar trebui să se implice mai mult în municipiul Satu Mare, care face parte din judeţul Satu Mare, dând exemplul din Zalău, unde aproape toate blocurile au intrat în renovare.

Cu zâmbetul pe buze, Adrian Ştef i-a răspuns acestuia că are un plan pentru municipiul, dar că-l va comunica la momentul potrivit, aluzie la intenţia de a candida la Primărie. De asemenea, consilierul UDMR Eva Mărginean s-a plâns de starea trotuarelor din centrul municipiului şi de deranjul provocat de locuitorii de pe str. Horea nr. 6, ridicându-i mingea la fileu.

În schimb, consilierul PNL Adrian Cozma a încercat să facă puţină opoziţie şi să întrebe stadiul în care a ajuns proiectul de modernizare a drumului Satu Mare – Homoroade, dar Adrian Ștef i-a dat replica, spunând că este în curs de licitaţie. Ștef i-a răspuns că dacă s-ar fi făcut câte ceva şi pe vremea guvernării PDL alta ar fi fost acum starea drumurilor. El a reamintit în schimb de celelalte realizări ale Consiliului Judeţean şi de susţinerea din partea guvernului Ponta.

O replică hazlie a avut-o şi consilierul judeţean Radu Giurca, el spunând că se simte jenat că a participat la această şedinţă, asemănând-o cu un episod din comedia “Las Fierbinţi”, după ce ambele părţi au încercat să găsească cine sunt vinovaţi pentru starea în care s-a ajuns. Concluzia finală a fost trasă însă de Virgil Enătescu, consilierul PNL spunând că vinovaţi sunt toţi cei care au guvernat în ultimii 25 de ani şi care au introdus sistemul de cleptocraţie.

11 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Lingaul de Panea ai ridica la mascariciul de Stef o minge la fileu.mingea linguselii si al plecaciunii in fata unui presedinte incompetent total.

  2. Taran judetean Răspunde

    Ar trebui domnilor consilieri sa va ocupati de problemele judetului ca aveti destule ca doar sunteti o gasca de incompetenti .

  3. Florica Răspunde

    Cine i isterica de Eva Marginean ?nimeni.nu a dacut nimic pentru acest judet decat latra ca un pechinez.

  4. ion Răspunde

    Domnule lingau Panea sunteti in opozitie.Mai lasati si pe altii sa candideze ca nu a ti facut nimic in CJ.

  5. dinu Răspunde

    Sa ti fie rusine Panea poate i ti mai arunca Stef un os.

  6. Radu Miron Răspunde

    Ar trebui sa va vedeti de treburile judetului ca in municipiu avem primar care a facut intr un mandat cat nu au facut altii in doua.

  7. Gigi Răspunde

    Pândă asta este penibil,cred ca are și certificat de revoluționar,ca la noi a fost al dracului revoluție.În Zalău se renovează toate blocurile,pe dracu,dar și la noi în cartier văd peste tot ca se renovează,dar sunt multe fără asociații.

  8. mariene Răspunde

    unde este primarul?cel mai iubit primar si competent din nv Romanieil

  9. Coi ca el Răspunde

    Avem primar? Iată o noutate! Respect pentru gasca de postaci ai lui Coica! Proști, da mulți!

  10. gigi Răspunde

    giurca curca e penibil mi-e rusine ca jud. SM avut un asemenea prefect si acum cons.jud bineinteles din partea pdl-ului care cica au oameni competenti, pai si curca atata poate sa ne vorbeasca de serialele de doi lei pe care le vizioneaza, se pare ca se ragaseste in ele ca si el valoreaza doi lei, rusine giurca rusine pdl/pnl! daca vorbind de seriale si de nu stiu ce tampenii se va devolta judetul atunci mai bine mergem in Siria in locul imigrantilor!!

  11. cretu Răspunde

    intimplator am vazut finalul sedintei de consiliu nu stiu cum o chema pe acea doamna consilier dar uita ca ei au condus acest judet 8 ani!!Iar interventile presedintelui STEF sint de o ipocrizie de cel mai jos nivel de cultura sincer am simtit ca imi este rusine ca un astfel de om ma reprezinta,,Aroganta,Prostie si tot ce vrei gasesti la acest om

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.