PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Problemele municipiului, în atenţia consilierilor judeţeni. Se cere intervenţia preşedintelui

Consilierii judeţeni din mai multe partide, inclusiv din opoziţie, au solicitat astăzi preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, să se implice în rezolvarea unor probleme din municipiul Satu Mare. Intervenţiile consilierilor PNL Alexandru Panea şi UDMR Eva Mărginean au venit la câteva zile după ce Adrian Ştef a declarat că este interesat de o candidatură la Primărie.

După o şedinţă fără discuţii pe proiecte, la punctul Diverse, consilierii au început să-şi dea cu părerea. Consilierul PNL Alexandru Panea a spus că instituţia judeţeană ar trebui să se implice mai mult în municipiul Satu Mare, care face parte din judeţul Satu Mare, dând exemplul din Zalău, unde aproape toate blocurile au intrat în renovare.

Cu zâmbetul pe buze, Adrian Ştef i-a răspuns acestuia că are un plan pentru municipiul, dar că-l va comunica la momentul potrivit, aluzie la intenţia de a candida la Primărie. De asemenea, consilierul UDMR Eva Mărginean s-a plâns de starea trotuarelor din centrul municipiului şi de deranjul provocat de locuitorii de pe str. Horea nr. 6, ridicându-i mingea la fileu.

În schimb, consilierul PNL Adrian Cozma a încercat să facă puţină opoziţie şi să întrebe stadiul în care a ajuns proiectul de modernizare a drumului Satu Mare – Homoroade, dar Adrian Ștef i-a dat replica, spunând că este în curs de licitaţie. Ștef i-a răspuns că dacă s-ar fi făcut câte ceva şi pe vremea guvernării PDL alta ar fi fost acum starea drumurilor. El a reamintit în schimb de celelalte realizări ale Consiliului Judeţean şi de susţinerea din partea guvernului Ponta.

O replică hazlie a avut-o şi consilierul judeţean Radu Giurca, el spunând că se simte jenat că a participat la această şedinţă, asemănând-o cu un episod din comedia “Las Fierbinţi”, după ce ambele părţi au încercat să găsească cine sunt vinovaţi pentru starea în care s-a ajuns. Concluzia finală a fost trasă însă de Virgil Enătescu, consilierul PNL spunând că vinovaţi sunt toţi cei care au guvernat în ultimii 25 de ani şi care au introdus sistemul de cleptocraţie.