Echipajul Serviciului de Ambulanță Satu Mare a fost solicitat să intervină în data de 20 septembrie, la ora 22.02, pe strada Lebedei din municipiul Satu Mare.
Ajunși la fața locului, medicii au găsit un tânăr de 28 de ani, care prezenta halena etanolică, o plagă înjunghiată abdominală și numeroase contuzii la nivelul membrelor superioare și toracelui.
Tânărul a primit primul ajutor medical și a fost transportat la UPU Satu Mare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Satu Mare, Lucian Tarța, pacientul a susținut că nu știe exact ce i s-a întâmplat dar a afirmat că a fost agresat fizic.
Sursa: Serviciul de Ambulanță Satu Mare