Ultima actualizare: azi, 20:25

Locale

Adrian Cozma reclamă calitatea proastă a lucrărilor de asfaltare din oraş

Adrian Cozma (8)Consilierul județean Adrian Cozma a transmis astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, un mesaj public către Primăria Satu Mare, cu privire la lucrările efectuate pe Drumul Careiului. Acesta susține că după nici două săptămâni de la asfaltarea drumului au fost plombate deja unele gropi.

În momentul de față după aproximativ o săptămână, două de la asfaltarea acelui drum deja s-au plombat gropi. Există porțiuni de câte 5-10 metri care au fost scoase și înlocuite cu asfalt nou. Asfaltul efectiv se macină, întreaga porțiune de asfalt este compromisă. Costurile acestor lucrări sunt în jur de 3 milioane de euro. Cu 3 milioane de euro se face aproximativ un km de autostradă. Această societate, care de ani buni căpușează bugetul județului și a Primăriei Satu Mare, trebuie să răspundă în fața cetățenilor”, a declarat Adrian Cozma.

Prin urmare, consilierul județean a lansat un mesaj public către Primăria Satu Mare.

Lansez un mesaj public Primăriei Satu Mare să ne spună dacă acea lucrare va fi recepționată în această formă. Sigur suntem conștienți că urmează un strat de uzură peste acea porțiune și drumul va arăta exact cum arată șoseaua de ocolire Lazuri – Petea. La foarte puțin timp de când a fost inaugurată cu surle și trâmbițe de către conducerea Primăriei și a Consiliului Județean, acum e plină de gropi. Sunt părtași în egală măsură la acest jaf al banului public. Lucrări de proastă calitate, recepții făcute din birou iar comisia de recepție va trebui să facă public rezultatul după recepționarea acestei lucrări de nici mai mult, nici mai puțin de 3 milioane de euro, câștigată de Tehnic Asist. Uitați-vă unde sunt banii publici într-un asfalt turnat de două săptămâni. Să le fie rușine și celor de la primărie și societății”, a spus Cozma.

Nici conducerea Consiliului Județean Satu Mare nu a scăpat de criticile consilierului, astfel că acesta a mai abordat un alt subiect dar de data această cu privire la participarea reprezentanților Consiliului Județean la târgurile internaționale, afirmând că s-au făcut ”plimbări din banii sătmărenilor și fără niciun rezultat”.

Nu am văzut niciun rezultat după aceste deplasări. Care a fost rezultatul după Târgul de Turism din Israel? Aștept un răspuns din partea Consiliului Județean. Care a fost rezultatul? Ce lobby s-a făcut pentru județul Satu Mare? Nu este normal ca zeci și sute de mii de lei din banii sătmărenilor să fie cheltuiți pe plimbări. Această administrație locală și județeană trebuie să plece, s-a dovedit a fi repetentă la capitolul administrație. Totul pentru partid, pentru ei și nimic pentru sătmăreni. Asta este politica cu care ne-a obișnuit această administrație PSD”, a încheiat Adrian Cozma.

42 comentarii

  1. Andrei Răspunde

    Este o HOȚIE ce se intampla în orașul Satu Mare! Bătaie de joc pe banii nostri! Același firma, Tehnic Asist care a făcut milioane de euro pe spatele sătmărenilor . RUȘINE SA VA FIE domnule primar!

    • satmarean Răspunde

      Nu a ti facut nimic pentru acest oras domnule Cosma.

      • Dorina Răspunde

        Hai sa invatam prima data sa scriem, apoi sa ne dam cu parerea. Stimate Satmarean, tin sa va anunt ca nu domnul Cozma este primar, nu despre el discutam acum.

        • cetatean bun Răspunde

          Nici nu am avea ce sa discutam despre acest domn Cozma pe care nu il stie nimeni deoarece nu a facut chiar nimic pentru acest oras ,in schimb primarul actual merita doar laude pentru toate proiectele initiate si pentru faptul ca a ascultat si parerile satmarenilor!

    • satmarean Răspunde

      Un mincinos notoriu acest traficant de tigari Cosma.Lucrarea nu a fost receptionata inca.

      • Marian Răspunde

        Nu a spus nimeni ca a fost receptionata. Intrebarea era daca se va face receptia acestei lucrari avand in vedere modalitatea in care s-a dus la indeplinire aceasta lucrare.

    • satmarean. Răspunde

      Cum vedeti ca cineva face ceva bun pentru orasul acesta dai cu critici la adresa lui. Cat a facut Coica in mandatul sau nu au facut altii in 20 de ani!

      • Stefan Răspunde

        Spune te rog o lucrare bine facut in mandatul lui Coica,bine nici primarii anteriori nu pot arata o lucrare de calitate .
        Sa terminam odata cu politica,toti primarii de pana acum au fost cel putim mediocrii !

  2. István Răspunde

    Asta este firma PSD ului! Trebuie sa dea socoteala în fata legilor din România! Nerusinaților vă bateți joc de acest oraș al nostru!

  3. tinu Răspunde

    Traficantul de tigari Cosma.

  4. Iedu Răspunde

    Du te ma dobitocule te ai trezit tu sa critici ce?

  5. Popica Răspunde

    Coica e cel mai bun primar pe care l a avut acest oras.Multa sanatate.

  6. avram dana Răspunde

    Voi pe cine criticati fratilor..?pe cel care vrea sa facă ceva?nu pe cei care trebuie?

  7. Attila Răspunde

    Ala e un asfalt pus sa poata merge supermegainteligentul Adrian Cozma cu masina sa faca poze ca sa dea la ziar sa il spurce pe Coica.
    Mai mult ca sigur s-a ales solutia asta chiar cu riscul de a se strica asfaltul din cauza traficului pentru ca sa fim sinceri pe unde sa devieze oamenii aia atatea masini?Si in plus cui i-ar fi convenit sa mearga cu masina prin piatra?Hai sa nu bagam interesele politice unde nu isi au locul.Vedeti ce se intampla cu autostrada din cauza politicului?Hai sa lasam oamenii sa isi faca treaba…lucrarea nu e receptionata,nu e platita…este treaba multa
    Si apropo domnule Cozma dumneata poti sa ne comunici realizarile de cand esti consilier?Nu cumva consumi oxigenul degeaba?

    • Stefan Răspunde

      Verifica lucrarile facute de aceasta firma in Satu Mare si dupa comenteaza,aceasta firma este o firma de banditi !

  8. Gergo Răspunde

    A consumat si banii contribuabililor pe degeaba.

  9. Mark Răspunde

    Poate il ajuta Dumnezeu sa se intalneasca cu o lopata in dinti in timp ce face poze…fac eu cinste lui dorel…

  10. Auto Răspunde

    Mincinos lipsit de bun simt.

  11. Xerses Răspunde

    Rusinos activitatea acestui consilier care nu a facut nimic pentru orasul nostru.

  12. Anonim Răspunde

    Locuiesc pe drumul Careiului si chiar am urmarit evolutia lucrarilor.
    Pot sa va zic s-au facut cum trebuie …ghinionul lor ca s-a stricat vremea si nu au apucat sa acopere cu al 2-lea si al 3-lea strat de asfalt.Unul singur nu avea cum sa reziste…in primul rand traficul e infernal si in al 2-lea rand vremea.
    In plus habar nu aveti cat s-au chinuit sa faca intrarea la Auchan ca masinile sa circule cat de cat acceptabil si ei sa poate lucra fara probleme.Au lucrat in asa fel incat sa se poata circula normal si ei sa poate inainta cu lucrarile ca imediat vine iarna.
    Cozma asta cica vrea sa fie primar!Aveti grija Satmareni…asta e un exemplu de nesimtire…cat de mult poate vorbi aiurea un om care vrea sa fie conducator!

    • Carina Răspunde

      Nu mai pot de mila lor. Vaaai, saracii, cat s-au putut chinui! Serios, vara a fost foarte scrurta, din mai pana in septembrie au avut vreme buna si nu au facut nimic. Dar chiar e ceva neobisnuit in Satu Mare ca in octombrie sa vina ploaia!

    • radu. Răspunde

      Si eu trec pe acolo de ani de zile cu masina mergand spre serviciu. E asa cum spune Anonim si ma alatur si eu celor care spun ca domnul Coica merita sa fie primar! Un vot si de la mine!

      • Stefan Răspunde

        Un vot plin cu gropi ,ca meriti !
        Voi sunteti nebuni ,chiar nu observati cand e bine si cand e rau !
        Avem un oras sub orice critica ,si nu e vina exclusiva a lui Coica ,dar are si el o vina !!!

    • Artemis Răspunde

      Dacă se lucra ca în orice țară civilizată, nu trebuiau să fie atenți la intrarea de la Auchan sau la traficul infernal. NOPTEA între 01:00 și 05:00 nu sunt numai curve pe acolo!!!

  13. john Răspunde

    lucrari de doi bani nu dejaba cumnatu lui stefuletu umbla cu BT TAS mercedes de 100000 euro comisioanele astea ochiu draqului dar popa vegheaza la fabricatii

    • florin Răspunde

      Degeaba tot incercati sa iesiti in fata cu tot felul de critici acuma inainte de alegeri ca sa va stie lumea ca tot COICA va iesi primar!Merita!

      • Stefan Răspunde

        Merita ,a demonstrat !!!
        Dute prostule macar pana in Baia Mare sa veizi cum arata un oras,sa nu spun de occident ,voi sunteti dusi cu pluta !

  14. rocotarc Răspunde

    Domnule Cozma altceva mai stiti sa faceti sau doar critica e meseria de baza?

  15. Cata Manelistul Răspunde

    Dak era Anderco primar satu mare era de 1000 de ori mai frumos decat baia mare!!!Asa k nenorociti de satmareni lingeti-i in cur pe toti din udmr si pdl

  16. yougo Răspunde

    Cata ipocrizie si minciuna din partea acestui impostor fost lucrator la shopp si mare fumator de tigari poi nu au fost finalizate lucrarile .

  17. adrian Răspunde

    Cosma sau Cozma cun lo fi chemand este ub om fara caracter nu a realizat nimic,doar gargara de doi bani cand a candidat in barou a primit 6 voturi ,un incompetent…

  18. gigi Răspunde

    Adisor gata luna de miere, ai inceput campania electorala pentru Primaria SM?

  19. Ghita Răspunde

    Felicitări domnule Cozma, ca aveți curajul sa scoateti la suprafața mizeriile acestei mafii care căpușează orașul Satu Mare! de fapt sunteti cam singurul. Așteptam ca DNA si SRI sa-si facă treaba. Prea multi bani se fură in Satu Mare si nimeni nu face nimic.

    • cetatean Răspunde

      Din pacate exponenti noi generatii de politicieni folosesc o abordare neserioasa in politica prin minciuni ,dezinformare,interese de familie si personale pentru imbogstirea grabni a si sporirea nuvelului de trai intr un mod nemeritat.Ar fi de asteptst din partea lor sa vina cu proiecte cu idei cu propunero personale al unor proiecte.Din pacate acest mod de a face opozitie este unul fara efect.

  20. gabor Răspunde

    ADIȚĂ tocmsi si a tras o nunta de 150 mii de euro la Esedra .E sarac baiatu si modest.Circula autobusele de mama focului pe rutele din Satu Mare.

  21. Jo Răspunde

    D-le cosma, statia de autobus de pe paulestiului este cumva parcarea lui adi & cris? Stii firma lu mata cu care mai cara tighi, palinca, minori, sa te faca consilier. Alo? Morala? Nu mai Scrie. De cate ori scrii, vin si eu cu cate ceva. Pa!

  22. Drumar Răspunde

    Domnule Cosma, te uiti dimineata in oglinda? Sa n-faci ca-ti strici ziua. Vai de cei ca tine. ” Sper ca nu esti Juist ca ne faci de ras cu logica ta.

  23. Zorro is back Răspunde

    Adriane Adriane, cum erai tu muci de beat prin cluburile satmarene si acuma vii si pledezi ca Protectorul Orasului si a Judetului?!?!?! Aminteste-ti bine ce erai tu inainte si dupa sa ataci.

    Si din nou, imi permit sa va spun Domnule Avocat Adrian Cozma, mai tineti minte cum vindeati tigarile in Duty-free Ucraina? Mai tineti minte cand ati aparat un pedofil in fata legii? Sau mai tineti minte, domnule Croitoras, cuvintele : bomboane galbene, ţighi ţighi?

    Tin sa ma repet: Inainte sa ataci/judeci pe cineva, te rog eu mult, sa te uiti in ograda ta, ca nu cred ca toate sunt roz in ograda d-voastra domnule zis avocat.

    Si inca ce : Mai tii minte participarea ta la targul de turism ? Cand aveai nevoie de sofer personal, ca sa te plimbe pe banii contribuabililor prin mall-uri? Si nu stiai sa fii punctual si ai ramas ca prostul in gara ?!

    Uiti multe domnule Cozma!

  24. griga Răspunde

    In sfarsit cineva le spune si arata adevarul insotit de poze REALE Na, ca au si inceput de frica postacii angajati de infractori sa il improaste cu noroi pe tanarul curajos. Bravo domnule Cozma nu va lasati intimidati de postacii angajati, de hoti! Ma intreb de ce tac toti din judet si accepta mizeriile facute de talharii ghiftuiti cu banii nostrii?

  25. justitiarul Răspunde

    Da voi pe ce lume traiti?
    Nu vedeti cum arata strazile din oras?
    Ce oare s-a facut in orasul asta, adevarul este ca suntem ca si dupa 1990 sau poate chiar mai rau.
    cei care il pupa undeva pe Coica sa faca bine sa faca o plimbare in Baia Mare si sa se uite pe calendar ca suntem in anul 2015 nu in 1900.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.