PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Confruntare nouă în Consiliul Judeţean: “Trâmbiţează prostii jenante”!

Deşi a fost o întâlnire liniştită până la epuizarea ordinii de zi, şedinţa Consiliului Judeţean de astăzi s-a terminat după mai multe schimburi de replici între conducerea formată din preşedintele Adrian Ştef şi vicepreşedintele Mircea Govor, respectiv consilierul Adrian Cozma. Nici consilierii n-au mai avut răbdare să audă finalul schimbului de replici şi mulţi dintre ei s-au ridicat să plece înainte ca şedinţa să fie declarată închisă.

Cel care a început discuţiile a fost vicepreşedintele Mircea Govor, deranjat de faptul că într-o conferinţă de presă, consilierul Adrian Cozma a acuzat Consiliul Judeţean că face recepţii din birouri şi a criticat calitatea asfaltării de pe drumul Careiului. Govor s-a arătat revoltat de acuzaţiile aduse, spunând că nu acceptă ca vreo persoană să-şi bată joc de o instituţie ca şi Consiliului Judeţean, cu atât mai mult cu cât Adrian Cozma, în calitate de consilier judeţean, s-ar fi putut documenta despre problemele ridicate la aparatul de specialitate. În opinia lui Govor, Cozma nu face altceva decât “trâmbiţează prostii jenante”. Preşedintele Ştef i-a răspuns consilierului PNL tot cu o întrebare, şi anume el pe banii cui a fost în delegaţie la Viena şi ce a făcut acolo cu delegaţia Consiliului Judeţean. Asta după ce Cozma a cerut detalii despre deplasările în străinătate de Consiliului Judeţean. De altfel, Adrian Ştef a spus că aceste vizite au deja rezultate şi poate demonstra că gradul de ocupare a hotelurilor din Satu Mare a crescut cu 5-9%.

La rândul său, consilierul Adrian Cozma a încercat să-şi explice acuzaţiile din conferinţă prin faptul că asemenea acţiuni “prind bine” în partid, şi a sugerat conducerii judeţului să se adreseze instanţei dacă se simte lezată de afirmaţiile sale.

Replicile au continuat, Ştef şi Govor l-au întrebat pe Cozma de unde sunt banii pentru asfaltarea drumului Careiului, acesta neputând da un răspuns concret. Govor l-a mai acuzat pe Cozma că face o politică jenantă, spunându-i că aşteaptă de la el decenţă, corectitudine şi să iniţieze măcar un proiect pentru judeţ.

În discuţii au mai intervenit Virgin Enătescu şi Alexandru Panea, iar la un moment dat, sătui de acest schimb de replici, mai mulţi consilieri s-au ridicat şi au plecat, după care şedinţa a fost închisă.