PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Consilierii locali au aprobat lista parcărilor ce vor fi modernizate

După mai multe discuţii, consilierii locali au aprobat astăzi lista parcărilor din Micro 17 şi Carpaţi II ce urmează să fie modernizate. Proiectul ce conține studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea și reabilitarea curților dintre blocurile celor două cartiere a fost votat în unanimitate. Consilierii UDMR au revenit cu întrebările referitoare la acest proiect, consilierul Masculic Csaba anunţând că a depus şi în scris la Primărie o adresă prin care cere explicaţii cu privire la modul în care au fost selectate parcările ce intră în reparaţii şi cum se vor atribui lucrările. UDMR-iștii au anunțat că deși au sesizat mai multe greșeli de proiectare vor vota proiectul pentru a nu fi considerați “țapi ișpășitori”.

Conform proiectului adoptat, în total vor fi amenajate 1.247 de locuri de parcare în suprafaţă de 32.000 de metri pătraţi. Costul estimat este de 8.932.450 de lei, fără TVA.

Conform proiectului de hotărâre, porțiunile aprobate sunt:

– curtea M1 – incinta curţii de blocuri delimitată de str. Braşov, str. Str. Crişului, bd. Independenţei” 

– curtea M5 – incinta curţii de blocuri delimitată de str. Braşov, str. Belşugului, str. Jocului, str. Jubileu” 

– curtea M6 – incinta curţii de blocuri delimitată de bd. Independenţei, str. Belşugului, str. Jocului, str. Jubileu”  

– curtea M8 – incinta curţii de blocuri delimitată de bd. Independenţei, str. Someşului, str. Jocului şi piaţa agroalimentară Micro 17″ 

– curtea M10 – incinta curţii de blocuri delimitată de bd. Independenţei, str. Măcinului, str. Grigore Alexandrescu şi ţesutul de locuinţe unifamiliale

– curtea M19 – incinta curţii de blocuri delimitată de str. Vasile Lupu, str. Belşugului, str. Bobocului, str. Jubileu” 

– curtea M20 – incinta curţii de blocuri delimitată de str. Vasile Lupu, str. Belşugului, str. Bobocului, str. Nucului”

– curtea M21 – parcările parcului UFO, cu intrare din str. Nucului” 

– curtea M22 – incinta curţii de blocuri delimitată de str. Nectarului, str. Someşului, str. Bobocului şi str. Ion Vidu 

– curtea M23 – incinta curţilor de blocuri delimitate de str. Crişului, str. Bobocului, str. Dima şi ţesutul de locuinţe unifamiliale”
– curtea M25 – parcările din curţile de-a lungul străzii Nectarului, între str. Someşului şi str. Ion Vidu, în dreptul blocurilor UN1, UN2, UN3, UN5 şi UN 7″ 

– curtea M28 – parcările delimitate de străzile Vasile Lupu, Jubileu, Păuleşti, respectiv blocul UP34 şi terenurile de sport” 

– curtea M39 – parcările delimitate de bd. Octavian Goga, strada Uzinei şi parcul Soarelui, situate în curtea blocurilor UU4, UU6, UU8 şi UU10, cu acces din str. Uzinei” 

– curtea M40 – parcările curţii de blocuri delimitată de bd. Octavian Goga, str. Uzinei şi calea ferată, cu intrare din bd. Lucian Blaga ” 

– curtea M41 – parcările de-a lungul căii ferate, cuprinse între bd. Octavian Goga şi str. Uzinei” 

– curtea M42 – refacere profil str. Ostrovului, sectorul dintre str. Uzinei şi accesul spre baza sportivă grupului şcolar M.I.U.”

– curtea M47 – parcările aferente blocului de pe str. Ostrovului, nr. 16, dinspre dig” 

– curtea C4 – parcările curţii de blocuri delimitată de aleea Clăbucet, str. Ganea şi Şcoala Gimnazială Octavian Goga” 

– curtea C5 – parcările curţii de blocuri delimitată de str. Bârgăului, str. Ganea, aleea Postăvarului şi blocul nr. 10 de pe aleea Postăvarului.” 

– curtea C6 – parcarea aferentă blocurilor CU20, CU22 şi CU24, de pe bd. Lucian Blaga, cuprinsă între străzile Codrului şi Bârgăului”

– curtea C7 – parcările cuprinse între blocurile CU20, CU22, CU24, străzile Codrului şi Bârgăului, respectiv Biserica Ortodoxă „Naşterea Domnului”

– curtea C15 – parcările curţii de blocuri cuprinsă între str. Codrului, str. Fântânele, str. Dornei şi str. Cibinului” 

– curtea C19 – parcările curţii de blocuri cuprinsă între str. Ambudului, str. Fântânele, str. Dornei şi str. Cibinului”