Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Mihai Huzău: Primăria interzice dreptul la libera exprimare a tinerilor, garantat de Constituție și CEDO

Mihai HuzauÎn ultima perioada am avut mai multe întâlniri cu tinerii, atât directe cât și în mediul online, și am observat că există o preocupare intensă a acestora pentru problemele lor și pentru mediul în care se dezvoltă. În cadrul acestor întâlniri, tinerii și-au exprimat dezamagirea în ceea ce privește implicarea personalităților publice în rezolvarea problemelor lor.

Plecând de la aceste discuții, am dorit să extind această inițiativă astfel încât cât mai mulți tineri să-și poată exprima părerea cu privire la problemele lor, la modul de rezolvare a acestora și la cine ar fi mai în măsură să le rezolve.

Împreună cu organizația locală de tineret PNL, m-am gândit că ar fi interesant să creăm niște locuri pe stradă unde tinerii să își poată exprima părerea cu privire la problematica prezentată mai sus. Pentru a face cât mai simplă exprimarea acestor păreri, tinerii urmau să completeze un chestionar.

Din păcate, această inițiativă a eșuat din cauza faptului că domnul primar Coica ne-a interzis acțiunea așa cum am gândit-o noi. Cel mai tare a fost deranjat de posibilitatea de a avea un contra candidat tânăr, cerându-ne imperativ să renunțăm la orice referire cu privire la dreptul tinerilor de a fi reprezentați de un primar tânăr.

Suntem profund dezamăgiți de modul în care înțelege domnul primar să se implice, sau mai degraba să nu se implice, în rezolvarea problemelor tinerilor din Satu Mare. Este evident nu numai că nu îl interesează aceste probleme, dar și că face tot posibilul să oprească orice inițiativă a altcuiva în acest sens.

Domnule primar Coica, vă transmitem pe această cale că informațiile pe care le-am fi obținut în cadrul acestei acțiuni se refereau la problemele tuturor tinerilor, atât ale celor apolitici, cât și ale celor care activează într-un partid politic, inclusiv ale tinerilor din partidul dumneavoastră.

Această acțiune nu este nicidecum una electorală, așa cum încercați dumneavoastră să sugerați, deoarece nu urma să facem nici o referire expresă la vreun candidat sau partid și nici vreun îndemn la vot, după cum am menționat și în cererea pe care v-am adresat-o.

Vă transmitem pe această cale, domnule primar Coica, că nu faceți altceva decât să încălcați dreptul la libera exprimare al tinerilor, garantat de către CEDO prin art.10 și 14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, convenție care de altfel este obligatorie statului român odată cu aderarea la UE, obligație care reiese din Constituția României unde se arată în mod imperativ că statul român se obligă să respecte atât această convenție cât și toate tratatele europene și internaționale la care a aderat. Mai mult, acest drept al cetățeanului la libera exprimare a fost preluat și prevăzut în mod expres prin articolul 30 al Constituției României, motiv pentru care, cu prioritate instituțiile statului român sunt obligate să confere cetățenilor dreptul la libera exprimare și nicidecum să-l îngrădească în mod nejustificat.

Domnule primar, chiar dacă desconsiderați această clasă socială, vă rugăm să reveniți asupra deciziei dumneavoastră și să ne aprobați cererea fără restricțiile impuse, astfel încât toți tinerii din Satu Mare să-și poată exprima liber toate ideile și opțiunile.

Mihai Huzău
Prim-vicepreședinte,
Biroul Permanent Național TNL

 raspuns primarie

7 comentarii

  1. satmarean care carcoteste admirativ, acum ! Răspunde

    MIHAI HUZAU – esti BUN ! Esti un tanar politician REMARCABIL ! Stii unde ai gresit si dezamagesti nitel ?…Vrei sa faci spectacol,doar !

    VORBESTI si REPREZINTI Organizatia de tineret al PNL si vorbesti DOAR in numele PNL pt tinerii satmareani ! E firesc si OK ,desigur ! Dar sunteti “juniori”, voi cei din Org. de tineret din toate partidele,si nu veti obtine nimic decat unindu-va toti tinerii politicieni satmareni ca sa impuneti CEVA, deci…Seniorii politicii nu va lasa prea mult sa miscati in front !
    Era super-tare daca ii adunai si pe sefii de organizatii de tineret din toate partidele si ati fi luptat cu totii sa “aruncati” in lupta electorala tineri remarcabili indiferent din ce partid ar proveni tanarul respectiv, chiar un apolitic remarcabil ar fi ideal sa sustineti cu totii, si sa-l impuneti seniorului PRIMAR ca VICEPRIMAR !…

    E ineficient sa stai pe strada in frig si sa le pasaresti in graba cu vreun tanar buimac de plictis cand ai la dispozitie online-ul eficient ! Sau vrei doar un spectacol ineficient intr-un octombrie ploios si dardait, vrei raceala, guturai si stranut la toti tinerii din SM ,draga Mihai Huzau?!…

    Si nu poti sa-l acuzi pe Primarul nostru , domnul doctor COICA ca ii dispretuieste pe tinerii cand de cand e primar sprijina cu tot sufletul pe tineri , sprijinind invatamantul satmarean la toate nivelele- gradinite, scoli, licee prin renovari,modernizari, premierea elevilor si sportivilor , cu renovari/modernizari de gradinite si locuri de joaca pt prichindei de aici ?!…

    Dar esti un tanar politician remarcabil si ti se iarta discursul politicianist de fata ! Continua lupta pt tineri, in general,si succes in cariera !

  2. Andreea Răspunde

    Mihai eu te sustin chiar daca acesti nemernici nu te lasa sa faci ceva pentru noi tinerii. Lupta in continuare pentru ca ai sustinerea multor tineri!!!!

  3. Adrian Răspunde

    Tipic mafiei psdiste si a olteanului santajist. Din pacate tinerii care vor sa faca ceva pentru acest oras nu vor fi lasati prea repede.

  4. adela Răspunde

    Ce mai vreti de la rebutul de Coica un mincinos expirat.

  5. adi Răspunde

    am facut zoom si in hartia aceea este scris ca se da acordul dar cu anumite conditii deci dl Huzau minti

    • Cristi Panait Răspunde

      Sincer Mihai, nu stiu de ce ai avut așteptări din partea lor dar felicitări pentru inițiativă! Tine-o tot asa!

      Adi, nu ai înțeles nimic. Mai citește odată “hârtia”, apoi comunicatul. Pe urmă dă-ți cu părerea.

  6. gigi Răspunde

    cum stai cu ciocolata, o mai imparti la tineri? ca ma gandesc ca asta e cheia succesului sa-ti cumperi de tanar range (afaceri cu ciocolata “neagra”)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.