”Am organizat expoziția pentru sătmăreni și pentru a ne selecta animalele cele mai bune. Vrem să le selectăm pentru Expoziția Națională care va avea loc în Lugoj, în perioada 3-6 decembrie”, a declarat președintele asociației, Iuhasz Bertalan.
De asemenea, președintele a mai anunțat că față de anul trecut în cadrul expoziției este prezentată o rasă de găini din Indonezia, nou apărută în Europa și care are niște caracteristici deosebite față de celelalte rase. Pielea, penele și carnea acestor găini este neagră și lipsită de colesterol. Prețul unui astfel de exemplar ajunge până la 1.000 de $.
Sătmărenii care vor să sprijine asociația pot să doneze o sumă de bani iar în cuantumul acelei sume pot să își aleagă iepurași, porumbei sau găini din cadrul expoziției.
Expoziția poate fi văzută începând de astăzi, 16 octombrie, între orele 8:00- 18:00 și până duminică, la ora 15:00. Prețul unui bilet pentru adulți este de 5 lei iar pentru copii, 3 lei.