Munca antrenorilor Florin Curileac și Mihai Hanga a fost încununată de un succes incredibil. Echipa sătmăreană de cadeți masculin a dominat efectiv competiția.
Eroul delegației sătmărene, Patrick Burya, a câștigat medalia de aur la proba de kumite open. Patrick a reușit să învingă cel mai bun karateka de la cadeți, egipteanul Azzaz Ahmed, fiind condus magistral și strategic de antrenorul emerit Florin Curileac.
Prima parte a meciului i-a aparținut egipteanului, el reușind un Ipon pe contra cu o lovitură de braț. Pe final de meci, coordonat excelent de Curileac, sportivul nostru a reușit o secerare spectaculoasă de Ipon egalând scorul la 2-2. Meciul era egal, s-au dictat prelungiri. Extrem de calm și în formă maximă, Patrick Burya a blocat atacul egipteanului reușind să îl puncteze spectaculos, aducând multă bucurie delegației României.
Echipa de cadeți Rotativ Shobu Sanbon având în componență doi sătmăreni, Patrick Burya, Dorin Pănescu, respectiv clujeanul Răzvan Filip au desființat echipa Italiei cu un 6-0 fără echivoc.
Echipa României, cu sătmăreanul Dorin Pănescu, medieșanul Victor Tatomir și bucureșteanul Mihai Vezure, a început cu stângul primul meci, Victor Tatomir pierzând primul meci. Un meci tensionat pentru a rămâne în finală a fost disputat de Mihai Vezure, care a reușit să câștige meciul in extremis.
Povara a rămas pe umerii sportivului nostru care a intrat foarte determinat, cu un psihic de campion, umilindu-l pe sportivul italian cu un scor de 6-1.
Bilanțul competiției este următorul:
Patrick Burya aur – kumite cadeți Open shobu Sanbon;
Echipa de cadeți Kumite shobu Sanbon Rotativ cu doi sătmăreni Patrick Burya și Dorin Pănescu și clujeanul Filip Răzvan medalia de aur;
Echipa de Kumite Shobu Sanbon medaliată cu aur în componența ei aflându-se Dorin Pănescu;
Medalie de bronz Kumite Shobu Sanbo (+ 80 kg) – Patrick Burya;
Medalie de bronz Kumite Shobu Sanbon Open – Dorin Panescu;
La prima participare din postura de senioare Daiana Vancsa a reușit să câștige medalia de bronz la categoria Kumite Shobu Sanbon (50 kg) o medalie foarte prețioasă.
După câștigarea medaliei de aur la cadeți la Campionatul European, Răzvan Tinca a reușit locul IV, pierzând semifinala cu cel mai titrat sportiv al probei, americanul Hillard Briancu cu trei titluri de campion mondial la seniori.
Sportivii mulțumesc sponsorilor Polipol Foieni, Muller și Prietenii, Austrian Invest, SMS Romania, Gati Costruct și Grupului de firme Folda Security. De asemenea, mulțumiri și Primăriei Satu Mare și conducerii CSM.