PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tehnic Asist dă explicații: Ce se întâmplă cu asfaltul de pe Careiului

Referitor la acuzaţiile apărute în presă în data de 21.10.2015 cu privire la  lucrările efectuate de S.C.TEHNIC ASIST S.R.L pe drumul Careiului din municipiul Satu Mare şi în urma interpelărilor pe care conducerea primăriei le-a făcut, am primit din  partea firmei mai sus menţionate următorul răspuns:

„S.C. TEHNIC ASIST S.R.L prin ing. Iordan Andi în calitate de Şef de Şantier în cadrul proiectului vă aduce la cunoştinţă următoarele:

Lucrările în cadrul proiectului nr.239/2014 ”Modernizare drum Carei – Extindere, inclusiv mutare/relocare şi exttindere reţele edilitare existente” se desfăşoară în baza autorizaţiei de construcţie nr.467 din 13.10.2014 eliberată de Primăria Municipiului Satu Mare, şi au ca termen de execuţie 24 luni. Valoarea totală a lucrărilor este de 11.542.865,55, iar anul acesta a fost alocată suma de 3,000,000 lei.

Deoarece în zonă nu avem o variantă de ocolire temporară pentru trafic greu, pe acel tronson de drum a fost executat un strat de mixtura asfaltică tip AB2 pentru a se fluidiza traficul în zona şantierului şi pentru a nu obliga participanţii la trafic să circule pe un strat necorespunzător pentru trafic auto ca urmare a decapării asfaltului existent de pe toată lăţimea drumului. Riscul de apariţie a defecţiunilor de pe acea zonă a fost cunoscut şi asumat de conducerea S.C TEHNIC ASIST S.R.L înainte de a face acest demers..

Lucrările vor fi finalizate conform proiectului şi celor mai exigente condiţii de calitate.”

Sursa: Primăria Satu Mare