”Pentru anul acesta, am avut ca obiectiv încadrarea unui număr de 5000 persoane, la nivel județean. În primele 10 luni, am reușit realizarea unui procent de 84% din ceea ce ne-am propus, ca rezultat al implementării măsurilor active din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă”, a declarat directorul executiv al AJOFM Satu Mare, Simona Derșidan.
1061 persoane din cele 4201 încadrate în primele 10 luni ale anului sunt tineri cu vârste sub 25 de ani, 875 se încadrează în grupa 25-35 ani, 1157 persoane au între 35-45 ani, iar 1309 persoane sunt peste 45 de ani.
După mediul de rezidență, 2141 persoane provin din mediul urban iar 2060 persoane provin din mediul rural.De asemenea 1694 sunt femei.
Programul de ocupare al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a avut la bază, pentru anul acesta atât Programul de Guvernare 2013-2016 cât și obiectivele strategice ale Uniunii Europene în materie de ocupare, inclusiv acțiuni subscrise schemei de Garanție pentru Tineri în perioada 2014-2015.
Sursa: AJOFM Satu Mare