PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Balul Bobocilor C.N. Doamna Stanca: Câștigători Raluca Hoduț și Colța Tresilian (Galerie FOTO)

Bobocii de la Colegiul Național Doamna Stanca s-au întrecut aseară, la Grand Mall, în competiția tradițională Balul Bobocilor.

Evenimentul a fost atent organizat de elevii colegiului, bobocii având parte de multe surprize și emoții pe măsură. Până la alegerea perechilor de boboci care au intrat în competiție, clasele a IX-a a Colegiului  Doamna Stanca au avut de trecut trei probe ale unui mini concurs, și anume: Clasa care face cel mai înalt castel din 100 de pahare în 5 minute; Clasa care cântă cel mai bine un vers dintr-un cântec popular; Clasa care scrie pe un carton A2, în 3 minute, cele mai multe calități care încep cu litera clasei. Distracția și umorul au fost personajele principale ale acestui concurs al elevilor de 15 ani.

După concurs s-au ales șase perechi de concurenți din clasele a IX-a care s-au întrecut în proba de abilități – mers cu cartea pe cap, proba de atenție, proba teatrului de păpuși, în care concurenții au avut o jucărie de pluș și în cinci minute au făcut o mică scenetă în doi și proba de vals.

Tot evenimentul a fost presărat de mici momente artistice, de dans de societate, bacciata, hore, în care publicul prezent în sală a fost tot timpul antrenat.

Într-un final, juriul a anunțat câștigătorii Balului Bobocilor 2015 a Colegiului Național Doamna Stanca. Regele și Regina Balului Bobocilor au fost desemnați Raluca Hoduț și Tresilian Colța. Pe locul doi s-au clasat – Giulia Mordoaca și Andrei Vezentan, locul trei – Adrian Anzik și Dragoș Hepcal și titlul de cei mai populari concurenți s-a acordat Rominei Farkas și lui Erik Pircsuk.

Distracția a continuat până la ora 22:00, elevii sărbătorind astfel încă o ediție reușită a Balului Bobocilor.