Înaintea partidei, elevii lui Csik aveau trei victorii consecutive în campionat și aveau un moral bun. Deși conducerea a hotărât să ofere intrare liberă la acest meci, stadionul nu a fost plin din cauza orei nepotrivite la care a fost programată această etapă intermediară cu numărul 16.
Olimpia a început cu: Băican – Ciul, M. Mureşan, Heil, Iuhas (C) – Takacs, Villand, Lukacs, Muntean – Sălăgeanu – Boştină.
Sătmărenii au început curajos partida, dar tot Chindia a avut cele mai mari ocazii. În minutul 10 Neniţă este găsit bine în interiorul careului, dar trage pe lângă, după ce în minutele 6 și 8 Stoica și Cherchez au șutat periculos din afara suprafeței de pedeapsă. Cea mai mare ocazie a echipei sătmărene din prima repriză i-a aparținut lui Mureșan, care în minutul 21 trimite cu capul din careu de la 6 metri, dar Meilă respinge.
În minutul 30, Villand îl faultează pe Cherchez la un metru în afara careului, dar arbitrul dictează greşit penalty. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Voinea, fără emoții, în dreapta lui Băican, care pornise spre colțul stâng. După doar 10 minute, Stoica trimite un şut-centrare în faţa porţii, fundaşii centrali ai Olimpiei sunt prinși pe picior greșit şi nu reuşesc să respingă. Popa profită de bâlbâială şi marchează din 6 metri pentru 2-0.
La pauză, Tiberiu Csik mută și îl introduce pe Chivari în locul lui Lukacs, iar jocul Olimpiei prinde mai mult avânt. În minutul 48, Villand şutează de la 16 metri, la distanţă foarte mică de rădăcina barei, iar în minutul 57 Sălăgeanu şutează din careu, dar pe lângă poartă. Pe fondul revenirii de formă, Boștină reduce din handicap. Acesta trimite cu capul sub transversală de la 8 metri, în urma unei centrări venite de la Sălăgeanu. Patru minute mai târziu, Olimpia ratează egalarea, după ce şutul lui Boştină de la 16 metri, este scos în corner de Meilă, de sub transversală.
În minutul 76, Heil vede al doilea galben și îi lasă pe sătmăreni în 10. La oaspeți, în minutul 80 intră Nisipeanu în locul lui Neniță, iar după doar două minute proaspătul intratul jucător al Chindiei îl învinge pe Băican din 6 metri, după centrarea lui Stoica.
Sătmărenii, cu moralul la pământ și enervați de maniera arbitrajului, recurg la faulturi dure și la vociferări. În minutul 87, tânărul mijlocașul sătmărean de națională, Denis Chivari, primeşte două cartonaşe galbene în interval de trei minute, pentru două faulturi dure, şi Olimpia rămâne în 9 oameni. Lovitura de grație îi aparține lui Popa, care şutează violent, la semi-înălţime, de la 14 metri şi înscrie golul de 4-1 în minutul 91.
Olimpia încheie meciul “în corzi”, cum se spune în box și înregistrează o înfrângere usturătoare care o trimite înapoi în zona de play-out. Un eșec care trebuie să-i trezească pe jucători deoarece sâmbătă îi așteaptă un alt meci greu, în deplasare, la UTA Bătrâna Doamnă, echipa care ocupă locul 2 în serie.