”După cum bine știți, după un scandal de aproape trei luni, președintele Neagu și-a dat demisia și Consiliul Local l-a numit președinte intermar pe Ștefănescu. În calitate de președinte al comisiei pentru sport am solicitat să mi se prezinte toate contractele încheiate atât cu jucătorii cât și cu personalul administrativ și furnizorii de servicii la CSM Satu Mare. Ce observăm în momentul de față? De doi ani de zile spunem că nu există niciun fel de strategie privind sportul sătmărean. Toate deciziile luate de domnul Neagu, ignorând în totalitate consiliul director al clubului, au fost haotice, fără nicio perspectivă și iată că am ajuns în 2015 într-o situație în care CSM Satu Mare consumă patru milioane de lei din banii cetățenilor sătmăreni. După documentele pe care le-a prezentat dl. președinte Ștefănescu observăm un haos total la nivelul clubului, observăm că numărul personalului administrativ a crescut de cel puțin cinci ori față de ce a fost în înaintea anului 2012. Am ajuns ca să îndeplinim promisiunile electorale făcute în 2012, și într-adevăr am creat locuri de muncă, dar la CSM, unde avem mai mulți antrenori și personal administrativ aproape decât sportivii și nu avem din păcate rezultate, în afară de scrimă”, a spus consilierul.
Potrivit acestua, clubul funcționează pe o serie de ramuri fără nicio perspectivă.
”În baschet am ajuns ciuca bătăilor. Ne mirăm dacănu primim 100 de puncte. Nu mi se pare normal ce se întâmplă, analizăm toate documentele depuse de dl. Ștefănescu și până la ședința consiliului local de săptămâna viitoare venim cu un raport în care vrem să semnalăm deficiențele cât și propunerile noastre ca și comisie de sport”, a punctat consilierul.
El a subliniat că în perioada fostei conduceri clubul a funcționat pe rezultate, s-a mers pe ramuri puține dar pe performanță și spune că nu știe în ce bază sunt plătiți sportivii, sugerând că s-ar face pe criterii etnice.
”Considerăm că clubul ar trebui să revină la performanță, putem să păstrăm ramurile sportive performante în Satu Mare, cum este scrima, cum este baschetul, handbalul, dar nu suntem de acord să păstrăm ramuri care au existat foarte bine și fără CSM, cum este judo, karate, unde nici nu mai știm câte cluburi avem”, a declarat Magyar.
Referitor la Olimpia, consilierul a spus că sunt deficiențe foarte mari, în special de comunicare, din cauza președintelui Dan Băbuț.
”După cum bine am înțeles de la colegii mei din celelalte partide, atât din PSD cât și din PNL sau ALDE, și dânșii vor să se retragă din Consilul de Administrație față de ce se întâmplă. Dl. Băbuț comunică prin presă cu suporterii și aduce jigniri. Considerăm că finanțăm FC Olimpia ca să avem rezultate, spectatori și să creștem copiii noștri. Dl. președinte ar trebui să aducă ceva în plus, nu jigniri pe seama suporterilor pentru care facem acest lucru”, a mai spus Magyar Lorand.
Deputatul Kereskenyi Gabor a completat spunând că sportul sătmărean a ajuns de fapt să fie doar un simplu loc de muncă pentru unii, angajați nu pe criterii de performanță.