Tot ieri, la Carei, oamenii legii au depistat o femeie, în vârstă de 51 de ani, care comercializa, de la locuinţa sa, cantitatea de 620 fire ţigarete, din Ucraina, provenite din activitatea de contrabandă.
Şi în acest caz ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii asimilate contrabandei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270, al. 3 din Legea 86/2006, modificată prin OUG 54/2010.
Persoanele sunt cercetate în stare de libertate.
Sursa: IPJ Satu Mare