PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Doi cetăţeni pakistanezi opriţi la frontiera de nord a ţării

cercetat-de-politia-de-frontieraPoliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Tarna Mare au predat autorităţilor de frontieră din Ucraina doi cetăţeni pakistanezi care au fost depistaţi în timp ce încercau să intre ilegal în România, pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

Ieri, 11 noiembrie, la nivelul Sectorului P.F. Tarna Mare – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, în zona de responsabilitate, în cooperare cu autorităţile de frontieră ucrainene.

Astfel, în jurul orei 18.00, polițiștii de frontieră au depistat, în apropierea frontierei de stat, două persoane care se deplasau pe jos dinspre frontiera de stat către interiorul ţării şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea persoanelor, ocazie cu care au constatat că acestea nu vorbeau limba română, motiv pentru care au fost conduse la sediul sectorului, pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni pakistanezi și au 18, respectiv 21 de ani.

Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar conform acordului de readmisie, migranţii au fost predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa: STPF Satu Mare

Exit mobile version