PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Drumul Carei – Tăşnad – Supur va fi reasfaltat la anul

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România au anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la Consiliul Judeţean cu ocazia semnării contractului  pentru centura de ocolire a municipiului Satu Mare, că drumul naţional care trece prin Carei – Tăşnad şi se opreşte lângă Supur, la limita cu judeţul Sălaj, va intra în reparaţii.

Direcţia Regională de la Cluj a făcut deja ridicările topografice pentru drumul respectiv, se lucrează la proiectare, în această iarnă se va licita iar în primăvara anului viitor se va scoate la execuţie.

Se va aplica tehnologia de pe drumul Satu Mare – Odoreu – Apa.