Ultima actualizare: azi, 08:47

Locale

Liderii politici din Satu Mare: Pataki și Nicoară vor anticipate; Govor regretă demisia lui Ponta!

ponta1Premierul Victor Ponta şi-a anunţat astăzi demisia, în urma protestelor din ţară. Redăm în continuare opiniile principalilor lideri politici din judeţ cu privire la această demisie.
Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, regretă demisia fostului său șef de partid, dar are încredere că pe mai departe Liviu Dragnea va ști să găsească soluția cea mia bună.
Este regretabilă demisia premierului Victor Ponta. Îmi pare rău. Este decizia dânsului şi trebuie să o respectăm“, a spus Govor.
Întrebat ce se va întâmpla mai departe, el a spus: “Este complicat, se iau decizii politice, la nivel naţional. Sunt convins că domnul Dragnea va găsi soluţia cea mai bună“.
Govor crede că preşedintele Iohannis trebuie să facă o propunere “inspirată” pentru postul de prim-ministru.

Copreşedintele PNL Satu Mare, Romeo Nicoară, crede că demisia lui Ponta este de fapt un gest normal dar care vine cam târziu şi doreşte alegeri anticipate.
Este un gest normal, dar făcut mult prea târziu. Tensiunea din ţară i se datorează pentru refuzul repetat de a demisiona. Victimele tragicului accident din Bucureşti ar fi meritat mai mult din partea autorităţilor. Victor Ponta este o cangrenă morală pentru România. Politic, astăzi există doar o soluție logică și în acord cu ce solicită oamenii: alegeri anticipate cât mai repede. Trebuie să diapară din Parlament partidele marionetă“, a spus Nicoară.

Preşedintele UDMR Satu Mare, Pataki Csaba, este de părere că dacă existau mai multe demisii zilele trecute nu se ajungea aici, Ponta n-ar fi fost obligat de popor să demisioneze.
A riscat foarte mult, dacă erau demisii la alte nivele poate nu se ajunge aici. Oamenii au demonstrat că au spirit civic, nu trebuie trataţi ca nişte copii. Ei trebuie respectaţi. Aceasta era singura soluţie pentru detensionarea situaţiei. Persoanele care au ieşit în stradă ar dori un guvern mai aproape de ei, care reacţionează în timp real, cu alt stil de guvernare, alt tip de comunicare. Aşteptăm soluţia pentru ieşirea din criză, este important să se găsească o soluţie care să asigure stabilitate până la alegeri. Mai bine alegeri anticipate decât o criză prelungită! Astfel, oamenii pot să-şi exprime voturile“, a spus Pataki.

El a ținut să precizeze că UDMR nu va susţine sub nicio formă o coaliţie formată tot din actualii parteneri de guvernare. 

6 comentarii

  1. gigi Răspunde

    A iesit si dormeo din barlog
    Stai acolo in continuare ca nu o sa pupi mierea bufonule!

  2. griga Răspunde

    Dragneeeaaa are solutia in buzunar… BRATARILE!

  3. Sătmărean Răspunde

    Schimbarea guvernului Ponta cu un alt guvern nu rezolvă problema. E necesar un nou Parlament. Acum, prin demisia lui Ponta, drumul spre dizolvarea Parlamentului este deschis. Două guverne ce nu primesc votul de învestitură îi oferă președintelui, conform art. 89 din Constituție, posibilitatea de dizolvare a Parlamentului. Doar alegerile anticipate oferă șansa primenirii clasei politice.

  4. Tudor Răspunde

    Demisiile de astăzi nu înseamnă nimic. Presiunea străzii trebuie să continue. Clasa politică în totalitatea ei este compromisă. Înlocuirea ei este dificilă și de lungă durată. Asta însă NU TREBUIE să ne dezarmeze. Singură soluție este solidaritatea noastră. Trebuie să ieșim în stradă până când vor înțelege că ei trebuie să plece. TOȚI. Și să lase locul celor care pot face ceva pentru țară. Astăzi ar trebui să fim în stradă mai mulți decât ieri. Atenți la încercările lor de a se regrupa. în seara asta voi fi din nou în stradă. Este singura și cea mai importantă armă pe care o am. Nu accept să-mi spună Dragnea, Zgonea ce să fac. Sunt niște hoți compromiși. Nu accept să fie confiscată această uriașă mișcare solidară. Iohannis trebuie să înțeleagă că nu a fost ales președinte decât de frica lui Ponta. Este un eșec. Până acum ne-a propus România lucrului bine Tăcut. Ieșim în stradă. și vom ieși în stradă împotriva oricărei încercări de regrupare a lor cu oameni din eșalonul 2. Nu mai vrem să fim păcăliți. Ieșim în stradă.

  5. gigi Răspunde

    mama si ce de ministrii au fost la Satu Mare…. Govorila a luat prima teapa!

  6. Pop Ioan Răspunde

    Pleaca astia,vin altii,indiferent de orientarea si culoarea politica, si mai infometati care trebuie sa se imbogateasca.Guvermul Ponta a facut ceva si pt POPOR, ce se vede,NU MULT,adevarat,dar se simte ( TVA la alimente,reintregirea salariilor ),pe cind guvernul anterior a taiat veniturile,TVA de 24%,a lins qrul (q=c) FMI-ului si Bancii Mondiale pt bani pe care sa-l poata fura si directiona in conturi private straine. Coruptia NU are culoare politica,nu exista OM pe lume care nu poate fi corupt.Trebuie sa gasesti doar modul de”a te apropia de el” si cantitatea de …… pe care-l accepta.Tin sa precizez ca nu am fost(nici inainte de ’89),nu sint si nici nu am sa fiu membrul nici unui partid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.