PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Niciun club din Satu Mare nu are ignifugare făcută. Niciunul nu a fost închis

Inspectorul şef al ISU Someş Satu Mare, Gheorghe Dan, a prezentat astăzi, în şedinţa Colegiului Prefectural, situaţia controalelor făcute la cluburile din judeţ după tragedia din Bucureşti, afirmând că  niciun club nu are efectuată ignifugarea materialelor care se pot aprinde uşor. Cu toate acestea, niciun club nu a fost închis.

Potrivit acestuia, în perioada 5-15 noiembrie au fost efectuate controale la 11 cluburi, au fost constatate un număr de 75 de nereguli dintre care 23 au fost soluţionate pe loc, s-au aplicat 39 de avertismente şi 14 amenzi în valoare de 288.000 de lei.

Printre deficienţele constatate s-au numărat lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, în opt cazuri, planul de intervenţie întocmit neconform, în opt cazuri obturarea căii de evacuare, în nouă situaţii, lipsa unui sistem operativ de anunţare a incendiului în trei cazuri, sau amplasarea spaţiilor deasupra centralei termice, în două cazuri.

Nu au fost realizate operaţiuni şi lucrări pentru ignifugarea elementelor de construcţie din materiale combustibile, de decor, tapeturi la toate cele 11 unităţi controlate”, a spus colonelul.

Niciunul din cluburile controale nu au fost închise, pompierii considerând că nu abaterile constatate nu sunt de o gravitate atât de mare.

În cadrul întâlnirii, prefectul Eugeniu Avram i-a cerut șefului ISU Satu Mare să sesizeze şi celelalte instituţii pentru control, în cazul în care observă nereguli ce depăşesc atribuţiile pompierilor.

Exit mobile version