Ultima actualizare: azi, 13:19

Sport

Peluza Sud – mesaj de îmbărbătare pentru antrenorul Tiberiu Csik

csikSuporterii Olimpiei sunt deja în plină pregătire pentru cel mai important meci al sezonului, derby-ul de sâmbătă de la Baia Mare. După ce a anunțat pe rețelele de socializare organizarea unei excursii la meci și în urma conflictelor din ultima vreme cu unele persoane din conducerea clubului, galeriile reunite Commando Oli și Sezione Ostile au trimis și un mesaj către antrenorul Tiberiu Csik. Aceștia au apelat la istorie, la vremuri în care Olimpia juca în Liga a III-a, dar totuși beneficia de o susținere consistentă din partea suporterilor, iar relația dintre echipă și galerie era una strânsă.

Înainte de a reda integral comunicatul, dorim să facem câteva precizări cu privire la transportul spre Baia Mare, acțiune la care se pot înscrie toți sătmărenii. Înscrierea se va face direct la stadion, sâmbătă dimineața, plecarea fiind programată pentru ora 9. Prețul excursiei este de 15 lei, iar organizatorii au anunțat că au la dispoziție 3 autocare, iar în funcție de numărul fanilor, numărul locurilor ar putea fi suplimentate.

“Pentru că am aflat că și cei din staff-ul tehnic și-ar fi dorit ca meciul cu baia mare să se joace vineri de la 14:00, țin să le reamintesc o întâmplare din Liga 3.

Acum câțiva ani Olimpia a suferit o înfrângere drastică, mi se pare că la Reghin, 4-0 dupa un joc jalnic. Atunci la meci am fost prezenți câțiva băieți din ăia 50 pentru care nu ar fi meritat să se joace sâmbăta. Pe drumul de întoarcere ne-am oprit la un restaurant și, după o vreme, a ajuns și echipa. La coborârea din autocar aceștia aveau capetele plecate, erau triști, dezamăgiți de ce au “realizat”. Eram și noi triști, dar totuși am avut puterea să îi îmbărbătăm, să-i încurajăm, să le zâmbim și să-i invităm la o bere alături de noi. Atunci a fost spusă fraza la care vreau să fim atenți cu toți. Tibi Csik ne-a spus așa: “Văd că nu sunteți supărați, vă bucurați că aveți măcar unde să mergeți”.

Da! Ne-am bucurat atunci și ne bucurăm și acum că avem unde să mergem, că avem un club care să ducă spiritul olimpist mai departe! Unde a dispărut acest sentiment din sânul echipei? De unde această goană nebună după puncte? Spunea dl. Băbuț că pentru oraș (!?). Păi,”orașul” (adică tribuna 1 și câțiva din 2) chiar la cel mai recent meci, până la egalare vă înjura. Pentru acest “oraș” strângeți punctele?!

Din păcate, s-a ajuns prea departe într-o discuție care NU TREBUIA SĂ AIBĂ LOC de la bun început! Dacă ăștia 50 eram respectați la modul în care s-au fălit unii la începutul sezonului (vedeți declarațiile “avem cea mai frumoasă galerie din nord-vest”) atunci nu aveau cum să programeze meciul vineri.

Domnule Csik, știți foarte bine că vă respectăm pentru tot ceea ce ați făcut pentru echipă și știți foarte bine că am avut, și noi ăștia 50, un cuvânt greu de spus la aducerea dvs. din nou la locul pe care îl meritați cu prisosință, adică pe banca echipei și știm la fel de bine că este o presiune imensă asupra dumneavostră și a întregii echipe, iar unii abia așteaptă pașii greșiti. Dar pentru meciul cu baia mare vă rog să vă aduceți aminte de acel sentiment: e bine că avem unde veni! Căci până la urma urmei, nu am câștigat noi vreo cupă sau nu am fost favoriți la promovare în acești 3 ani de liga a II-a. Luați presiunea de pe umerii jucătorilor și ai dumneavoastră și jucați dezinvolt, cu inima pentru ăștia 50!

Peluza SUD Satu Mare”

Un comentariu

  1. Peluza Sud Răspunde

    Iar raspunderea o aveti numai si numai fata de noi, ORASUL Satu Mare, nu in fata celor ce s-au cocotat vremelnic in fruntea lui! Iar noi nu cerem mult: daruire si devotament! Atat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.