Ultima actualizare: azi, 12:11

Locale

Protest la Satu Mare: 1.000 de persoane au scandat împotriva clasei politice (FOTO&VIDEO)

protest satu mare (104)Protest la Satu Mare. Peste 1.000 de persoane, majoritatea tineri, au participat în această seară la mitingul împotriva corupţiei organizat în centrul municipiului Satu Mare. Asemenea protestelor din alte oraşe, sătmărenii au scandat lozinci împotriva conducătorilor.

Protestatarii s-au adunat în Pasajul Corneliu Coposu, unde au început să cânte imnul naţional şi să scandeze lozinci antiguvernamentale, după care s-au deplasat la statuia lui Vasile Lucaciu din Piaţa Libertăţii, unde au cântat imnul, s-au rugat şi au aprins lumânări în memoria victimelor din clubul Colectiv.

Protestatarii aveau pancarte inscripționate cu mesajele “Jos clasa politică coruptă”, “Învăţământ, nu Biserici” şi au scandat lozinci precum “Bucureștiu-n sânge, Satu Mare plânge”, “Uniţi, salvăm toată România”, “Vrem spitale, nu catedrale”, “Toate partidele, aceiaşi mizerie”, “Hoţii”, “Vrem Dreptate”, “Demisia”, “Ieşiţi în stradă dacă vă pasă”, “Ne vrem ţara înapoi”. Ei au avut şi pancarte cu versurile trupei Goodbye to Gravity, cea care a concertat în clubul Colectiv.

Din Piața Libertății mulțimea s-a deplasat în Piaţa 25 Octombrie, şi au vrut să ajungă şi în faţa Primăriei, dar au fost împiedicaţii de organizator, pe motiv că nu are autorizaţie pentru locul respectiv. Protestatarii s-au întors în faţa Prefecturii, unde au scandat “Astăzi Ponta, mâine Coica”, şi au mai rostit cuvinte obscene.

După circa o oră, sătmărenii s-au îndreptat spre case.

15 comentarii

  1. CSGP Răspunde

    Coica Stef Govor Papici nu v-am vazut pe acolo sa deschideti zilele orasului/judetului cu mici si bere. De nu va dati demisia pina de Cracium venim si va uram !!!

  2. satmarean Răspunde

    Felicitari, participantilor!

  3. Sătmărean Răspunde

    Ziua de ieri a fost o dovadă vie că românii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva sistemului, arătând că le pasă de viitorul țării.
    În opinia mea, este important ca aceste manifestări să continue, dar într-o formă care să aibă ca rezultat principii sănătoase și petiții cu revendicări, care pot să schimbe fața României. Pentru a-și atinge acest deziderat este necesară o minimă organizare.
    Vocea străzii trebuie să fie auzită și ascultată! Țara are nevoie de o schimbare radicală, iar acest lucru se poate realiza prin schimbarea atitudinii noastre, neacceptând să fim conduși de indivizi fără coloană vertebrală!

    • Eu Răspunde

      …iar de aceasta minima organizare sa se ocupe Paul Vass,Huzau,Ghilea,Nicoara si alte loaze pdl-iste?

  4. Patriotul Răspunde

    Schimbarea guvernului Ponta cu un alt guvern nu rezolvă problema. E necesar un nou Parlament. Acum, prin demisia lui Ponta, drumul spre dizolvarea Parlamentului este deschis. Două guverne ce nu primesc votul de învestitură îi oferă președintelui, conform art. 89 din Constituție, posibilitatea de dizolvare a Parlamentului. Doar alegerile anticipate oferă șansa primenirii clasei politice. Sper ca domnul Iohannis să aibă înțelepciunea de a alege calea cea mai bună pentru România! Doamne Ajută!

    • x-ulescu Răspunde

      a numit prim ministru (deocamdata interimar ) un veterinar !!! sa conduca .. ca asta stie cat furaj sa dea ca sa nu se ingrase ..animalu prea tare

  5. Tudor Răspunde

    Demisiile de ieri nu înseamnă nimic. Presiunea străzii trebuie să continue. Clasa politică în totalitatea ei este compromisă. Înlocuirea ei este dificilă și de lungă durată. Asta însă NU TREBUIE să ne dezarmeze. Singură soluție este solidaritatea noastră. Trebuie să ieșim în stradă până când vor înțelege că ei trebuie să plece. TOȚI. Și să lase locul celor care pot face ceva pentru țară.

  6. dascal Răspunde

    Ce aduce strada în 2015:
    – forța facebook în off line;
    – românii nu sunt mămăligi;
    – unitate şi zâmbet complice între cetățeni care nu se cunosc;
    – respect pentru tineretul mult hulit;
    – încredere în nația română;
    – dorința diasporenilor de a reveni pe o glie VIE;
    – iubire şi recunoştință morților noştri;
    – ajutorare reciprocă;
    – ascuțimea minților şi descătuşarea frustrărilor acumulate;
    – reactie puternică de protest la o bătaie de joc perpetuată de o mână de români aleşi şi plătiți să ne conducă;
    – siguranța că împreună PUTEM orice;
    – schimbare de mentalitate colectivă!

  7. protestatar Răspunde

    Credeați ca ne oprim? Nu! Până nu dispar toți corupții şi până nu vi se face frică reală de furat, noi nu ne vom opri!

  8. Sătmărean Răspunde

    Dragnea nu a înțeles nimic din ce se întâmplă în stradă! El nu vrea să renunțe la guvernare.
    Domnule Dragnea, noi nu l-am dat jos pe Ponta pentru că nu ne plăceau ochii lui. L-am dat jos pentru că a format mereu guverne corupte. Iar din aceste guverne Ponta au facut parte oameni politici din PSD. Aşadar, nu guvern PSD!

  9. protestatar Răspunde

    Ne trebuie un alt guvern. La cum se mişcă lucrurile, ne vom alege şi alți parlamentari.

  10. Tudor Răspunde

    Acum vom ieşi pentru dizolvarea parlamentului! Haideți, e nevoie! Un pic de efort, câteva luni de agitație, multă atenție la manipulari si iesim în primăvară CURAȚI!

  11. dr cotas Răspunde

    SA DISPARA GOVOR SI STEF PIRATII BANILOR PUBLICI IMPREUNA CU OLTEANUL COICA!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  12. maria Răspunde

    Schimbati toti directorii din institutiile publice, au ajuns prin concursuri aranjate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.