Încă de la primele ore ale dimineții, sătmărenii au răspuns pozitiv la această acțiune, fiind prezent un număr mare de persoane. Aceștia au așteptat cu nerăbdare în holul clădirii, pentru a fi preluați de către cadrele medicale.
La eveniment au fost prezenți și președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef , managerul Spitalului Județean, Marcela Papici, președintele Clubului Lions, Nicolae Manea și șeful Secției de Diabetologie, Iosif Szilagyi.
”Această acțiune are menirea de a conștientiza cât este de grav diabetul, de a conștientiza populația că dacă ești informat, dacă știi din timp toate aceste semnalmente poți să intri într-un program de tratament. Totodată, în momentul în care se fac aceste analize este și un screening care încearcă să depisteze bolile vasculare. Este un semnal care îl dăm populației și chiar îi îndemn pe sătmăreni să vină astăzi aici la Casa de Cultură și să intre în acest program de screening. Consiliul Județean, prin intermediul Spitalului Județean, le va da tot sprijinul pentru a putea intra într-un program de tratament”, a afirmat Adrian Ștef.
La rândul său, Marcela Papici a declarat că în cadrul unor astfel de acțiuni, din păcate, foarte mulți pacienți care nu se știau bolnavi au fost depistați cu anumite boli și li s-a făcut o recomandare clară de a se adresa unui medic specialist. Mai mult, managerul a menționat că Spitalul Județean în această acțiune a asigurat suportul tehnic și că este convinsă că totul este spre binele sătmăreanului.
Președintele Clubului Lions s-a arătat foarte mulțumit de sprijinul autorităților iar pe viitor a promis că dacă vor fi sprijiniți o astfel de acțiune va fi organizată la Carei și Tășnad.
Acțiunea se va desfășura până la ora 17:00, timp în care sunt așteptați toți sătmărenii care doresc să își facă aceste analize gratuit.