Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Autorităţile şi locuitorii din Tăşnad se opun centrului de refugiaţi

Tasnad, centru de imigranti (6)Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, alături de primarul oraşului Tăşnad, Vasile Mitraşca, au anunţat astăzi, într-o conferinţă susţinută în faţa fostei unităţi de jandarmi din localitate, că se opun înfiinţării centrului de refugiaţi. Ei şi-au prezentat motivele, dar şi faptul că vor înainta memorii Preşedinţiei, Guvernului şi vor organiza un referendum dacă se va impune deoarece populaţia este revoltată.

“Eu, în calitate de preşedinte de Consiliu Judeţean, prefectul şi primarul, noi n-am ştiut de aceste demersuri, noi am aflat din presă, am primit foarte multe telefoane, foarte multe sesizări, pe Facebook mi-au scris foarte mulţi sătmăreni şi cred că nu sunt singurul politician care am păţit acest lucru, că cum am putut să acceptăm aşa ceva. Eu ieri deja am avut o luate de poziţie foarte clară, fermă. Eu nu sunt de acord ca să se înfiinţeze acest centru aici la Tăşnad. Am investit prea mulţi bani în această staţiune, noi, autorităţile locale, Primăria din Tăşnad. În staţiunea de aici de la Tăşnad sunt 1200 de locuri de cazare deja, vă daţi seama ce ar înseamna să fie un centru care să găzduiască imigranţi aici. Ar  însemna subminarea economiei judeţului Satu Mare, nemaivorbind a oraşului Tăşnad. Adică facem demersuri  să atragem turişti în judeţul Satu Mare, în Tăşnad şi uitaţi cu ce ne alegem! Ne trezim, citim şi noi în presă că suntem marii câştigători ai unui centru de găzduire a imigranţilor. Mi se pare total incorect. Adică aş putea să accept să facem fiecare judeţ demersuri pentru a găsi o soluţie ca toţi să ne putem împărţi pe aceşti imigranţi, dar atunci cu autorităţile locale găsim o soluţie, cu cetăţenii, ne consultăm, să vedem, unde punem umăr de la umăr să investim într-un asemenea centru, dar să găsim locaţia potrivită. Aşa sunt de acord ca toate judeţele să facă aceste demersuri, dar nu numai aşa, să aflăm că Satu Mare este marele câştigător al unui asemena centru. Parcă a fost o loterie şi judeţul Satu Mare este marele câştigător. Eu am spus ferm, mă opun şi voi face demersuri ca să informez primul ministru, preşedinţia, cât de proastă este această locaţie. Sigur, din birou privită, de la Bucureşti, este disponibilă această unitate, li s-a părut o idee foarte bună, este goală, hai să-i găsim o destinaţie”, a declarat Adrian Ştef.

Președintele a subliniat faptul că existau deja discuții avansate cu privire la transformarea acestei clădirii într-un centru de pregătire a pompierilor din nord vestul țării care s-ar potrivi lângă această staţiune.

Totodată, primarul Vasile Mitrașca a spus că oamenii sunt foarte revoltați, cu atât mai mult cu cât nu știu ce se va întâmpla acolo. Mai mult, centrul va fi la doar 200 de metri de stațiunea turistică în care în weekend sunt și peste 10.000 de persoane.

Tasnad, centru de imigranti (10)

“Cred că era foarte important să avem o informaţie. Mie mi-a parvenit în cursul zilei de luni, şi nu cred că este corect. Aici la Tăşnad, în ultimii 15 ani, un oraş cu un potenţial economic mai limitat, am făcut multe eforturi să dezvoltăm această staţiune. Ajungem astăzi, după 15 ani, ca în acest sezon estival Tăşnadul să fie vizitat de 250.000 de turişti, care vin din zona aceasta de nord vest a Transilvaniei. Impactul înfiinţării acestui centru de imigranţi ar fi unul care ar putea să ne ducă foarte mult în spate. Impactul ecnomic în primul rând asupra oraşului, pentruc ă aici în timpul sezonului sunt 200 de oameni care îşi câştigă pâinea, făcând servicii pentru turiştii care ne vizitează. Această unitate de jandarmi este la circa 200 de metri de staţiune. Ce se poate întâmpla într-un weekend în care la Tăşnad în luna iulie avem şase-şapte sau chiar 10.000 de turişti care realmente depăşesc populaţia oraşului Tăşnad? Sunt lucruri care nu le cunoaştem. Cel mai supărător este faptul că trăim într-o ţară democratică în care eu, ca autoritate locală, trebuia să am această informaţie. De trei zile suntem sub o presiune extraordinară. Sunt sub presiunea tăşnădenilor care spun că nu vom accepta sub nicio formă. Cred că era foarte bine să avem informaţia şi poate că se  putea găsi o soluţie care să rămână viabilă. Nu suntem categoric de acord. Ieri am avut o şedinţă de consiliu extraordinară, unde am hotărât să înaintăm memorii către instituţiile abilitate ale statului, mă gândesc la Preşedinţie, la Guvern, la acest centru naţional pentru imigrări”, a declarat primarul Vasile Mitraşca.

Edilul a explicat că populaţia este foarte agitată.

Tasnad, centru de imigranti (4)

“De ce este populaţia atât de agitată aici la Tăşnad? Oamenii aceştia venind dintr-o regiune din care ne pot aduce probabil foarte multe boli pentru care noi nu suntem pregătiţi. Ce se va întâmpla cu copiii acestora? Vor umbla în şcolile din Tăşnad? Sunt nişte lucruri care trebuie să fie înţelese foarte bine. Oamenii trebuie să fie informaţi. În condiţiile în care vor merge înainte, noi vom ajunge până la referendum în aşa fel încât atât eu cât şi membrii Consiliului Local să decidă. Dar vă spun de pe acum, după poziţiile pe care le-au luat în ultimele ziile, categoric răspunsul va fi nu”, a mai spus primarul.

2 comentarii

  1. Sătmărean Răspunde

    Cam târzit ați reacționat.

  2. satmarean Răspunde

    Târziu ați reacționat! Având în vedere funcția voastră, trebuia să ieșiți imediat în conferință de presă, nu după câteva zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.