PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Camerele Poliției Locale Satu Mare, la liber pe internet (FOTO)

Orice persoană cu acces la internet a putut accesa camerele video aparținând Poliției Locale Satu Mare, de pe un simplu link de unde se văd sute de camere din întreaga lume.

Sătmăreanul care a sesizat Poliția și a întrebat dacă este normal acest lucru, persoană cu o oarecare pregătire în domeniul informaticii, a povestit pentru PortalSM cum a sesizat Poliția și cât de surprinși au fost “oamenii legii” să afle despre acest lucru.

Link-ul de unde se pot urmări imaginile a fost postat în ultimele zile de mai multe persoane pe facebook. Sătmăreanul a dat şi el peste aceste linkuri şi s-a gândit să sesizeze Poliţia, nefiind normal ca orice persoană să aibă acces la 46 de camere aparţinând Poliţiei Locale. Ba mai mult, 24 camere au putut fi chiar controlate de pe orice calculator, fără niciun user sau parolă.

După ce a reușit să vorbească cu o persoană de la Poliția Locală, care după mai multe apeluri a răspuns la telefon, sătmăreanul a fost luat peste picior, și anume că prin accesarea acelor camere, care se aflau la liber pe internet comite o infracțiune. După ce a fost contactat din nou, le-a explicat din nou polițiștilor că nu i se pare normal ca orice persoană să aibă acces la camere, mai ales că există o anumită categorie de persoane care urmărește anumite interese, polițiștii au început să ia măsuri, iar după câteva ore accesarea camerelor nu a mai fost posibilă de pe site-ul respectiv.

Polițiștii bănuiesc că o persoană a reuşit să le acceseze camerele şi le-a publicat linkurile pe acel site, acum încercând să găsească un vinovat.