PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Conducerea Poliţiei Locale, supărată pe presă după ce le-au fost sparte camerele

Şeful Poliţiei Locale, Ioan Precup şi şeful Centrului de supraveghere video, Sorin Nadoş, au dorit să facă unele precizări ca urmare a faptului că mai multe camere video ale instituţiei au putut fi accesate la liber pe internet. Cei doi erau supărați mai degrabă pe faptul că în presă au apărut informații, nu tocmai exacte despre acest subiect.

Sorin Nadoş a spus că doar 18 din cele 66 de camere au fost sparte de persoane neidentificate, iar ca urmare a sesizării făcute de un sătmărean “s-a pornit o, nu-i zicem investigaţie, o cercetare”.

Pe site-ul respectiv noi am găsit 18 camere care au ajuns acolo din binevoinţa unor alţi cetăţeni, nu ştim cine încă, şi care au dat cumva de IP-urile camerelor. E un pic mai exotic subiectul, fiecare cameră este identificată cu un IP, o adresă unică. Dintre cele câteva sute de mii în Satu Mare, 66 sunt ale camerelor noastre de supraveghere. Cum au ajuns acele IP-uri şi în mâna cui au ajuns, poate urmează să stabilim. Vedem, o să ne consultăm“, a spus Nadoş.

El a precizat că este important să se afle cum au ajuns IP-urile la persoanele care au spart codurile, subliniind că sunt programe speciale de spart parole, deci era o chestiune de timp.

Întrebarea esenţială este cum s-au obţinut acele IP-uri. După ce s-au obţinut, era o chestiune de timp să se poată sparge parola. Sunt programe speciale cu care se sparg parole după câteva săptămâni. Dacă ai răbdare poţi să le spargi“, a mai spus Nadoş.

Site-ul pe care puteau fi vizualizate imaginile este găzduit în Moscova.

Interesant este faptul că la nici două zile de la descoperirea acestei nereguli, conducerea Poliției Locale nu a făcut sesizări către instituțiile abilitate să investigheze astfel de infracțiuni. Precup a spus că poate să depună plângere și peste o lună, însă înainte de asta vrea să vadă ce s-a întâmplat în instituția pe care o conduce. El a spus că din instituție doar 10 persoane au acces la acele IP-uri, doar că printre persoanele care le știau sunt angajații firmelor cu care au contracte pe această temă, la care a a refuzat să le dea numele, și unele instituții abilitate, dar care nu pot fi pomenite.

Întrebați ce garanție au că situația nu se poate repeta, ei au spus că: niciuna!