Ultima actualizare: azi, 08:47

Locale

Consiliul Județean alocă 1.900.000 de lei pentru biserici

sedinta CJ (56)Consilierii județeni au aprobat astăzi în ședința extraordinară suma de 1.900.000 de lei pentru biserici. Cei mai mulți bani au fost alocați cultului Creștin – Ortodox, suma de 903.000 lei.

Mai precis, consilierii județeni au aprobat un proiect de hotărâre privind alocarea fondurilor reprezentând sprijin financiar pentru unitățile de cult din județul Satu Mare, aparținând cultelor religioase recunoscute din România, fonduri prevăzute în bugetul local al Județului Satu Mare pe anul 2015.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, a declarat că s-a aprobat suma de 1.900.000 de lei și că vor fi alocați cultelor religioase în funcție de solicitările făcute. Din cele afirmate, această sumă de bani este destinată pentru buna funcționare ale unităţilor de cult, dar și pentru construcții.

Vrem să alocăm banii urgent de tot, pentru că știți foarte bine înainte de Crăciun, de sărbători, trezoreria are un program mult mai strict și am vrut ca acest sprijin financiar să ajungă înainte de sărbători. Am reușit să ajutăm toate bisericile din județul Satu Mare”, a mai spus Adrian Ștef.

Astfel, banii aprobați de consilierii județeni vor fi împărțiți cultelor religioase, după cu urmează: Cultul Ortodox – 903.000 lei, Cultul Romano-Catolic – 221.400 lei, Cultul Reformat – 423.200 lei, Cultul Greco-Catolic – 222.600 lei, Cultul Penticostal – 37.000 lei, Episcopia Evanghelică Luterană – 9.200 lei, Cultul Creştin Baptist Maghiar – 4.600 lei, Cultul Creştin Baptist Român – 50.000 lei, Cercul de Biserici Creştine Baptiste Maghiare din Hodod – 13.800 lei, Cultul Mozaic – 4.600 lei, Parohia Unitariană Satu Mare – 4.600 lei, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Cămărzana – 2.000 lei, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Halmeu – 2.000 lei, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Decebal – 2.000 lei.

sedinta CJ (87)

8 comentarii

  1. dorel Răspunde

    O adunatura de nevertebrate.

  2. sm Răspunde

    Si cu curatenia si cu wc-uri din spitale cum ramane? Eu vreau bune conditii in spitale ca daca sunt bolnav in prima faza la spital ajung pe mana doctorilor si nu la biserica!!!

  3. Hesus Răspunde

    Bravo, ba, molustelor! Guvernul taie finatarea cultelor, dar voi trebuie s-aratati prostimii c-aveti 2 perechi de cojones.

  4. Satmareanul Răspunde

    Vin alegerile, si toti stim bine ca preotii in functie de cat primesc o sa indrume “oile” la vot asa ca este o miscare facuta atat de cei de la PSD,PNL,UDMR si asa mai departe, o sa vedem politicieni la biserica facandu-si cruce sa fie realesi

  5. TREZIREA !!! Răspunde

    Nu investesc in spitalele de la noi deoarece nu se trateaza acolo, si daca cumva ajung din gresala sa fie tratati in aceste spitale mizerabile cu personal necalificat la care daca nu bagi 10 lei in buzunar trec pe langa tine de parca nu ai fii acolo cu siguranta sunt tratati preferential, au investit in spital au facut o intrare europeana ca na ce ii inaintru nu se vede si culmea ca lumea tot o sa ii voteze !!!

  6. metis Răspunde

    si pocaitii? penticostalii? nu primesc ?

    • Unu' Răspunde

      Cultul Penticostal – 37.000 lei, Episcopia Evanghelică Luterană – 9.200 lei, Cultul Creştin Baptist Maghiar – 4.600 lei, Cultul Creştin Baptist Român – 50.000 lei, Cercul de Biserici Creştine Baptiste Maghiare din Hodod – 13.800 lei, Cultul Mozaic – 4.600 lei, Parohia Unitariană Satu Mare – 4.600 lei, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Cămărzana – 2.000 lei, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Halmeu – 2.000 lei, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Decebal – 2.000 lei

      Sa fie primiti! Amin!

  7. porcul cel mai porc Răspunde

    mai fratilor da ce fata are GOVOR MIRCEA , dar de ce-i asa abatut??? poate cineva sa-i readuca zimbetul be buze ? sau ce are omul ? hai MIRCEA GOVOR fii si tu mai vesel , noi membrii consiliului hotilor din tara te salutam

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.