Ultima actualizare: azi, 15:02

Locale

Direcția de Sport și Tineret a desemnat sportivii anului 2015

DJST, sportivii anului (23)Sportivii anului 2015, cu rezultate excepționale atât la probele olimpice cât și la cele neolimpice, au fost desemnați astăzi de către conducerea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Satu Mare, în cadrul unei ședințe la care au participat și reprezentanții structurilor sportive din județul Satu Mare. Luptătorul Berei Lenard și karateka Bartincki Attila sunt cei mai buni, dintre cei buni și vor lua locul I la Gala Sportului Sătmărean 2015.

”La probe olimpice, avem un rezultat extrem de bun și îmbucurător prin care Berei Lenard, pe bună dreptate ajunge să fie sportivul județului Satu Mare. La neolimpice, pentru a patra oară consecutiv, pe locul I s-a clasat Bartincki Attila, care are de asemenea un rezultat extrem de apreciabil”, a declarat directorul DJST, Virgil Dragoș.

Conform clasamentului, luptătorul de la CS Satu Mare Lenard Berei a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului 2015. La numai 17 ani, acesta a obținut cele mai bune rezultate sportive din județ,  acumulând 43.25 puncte.

Locul doi al clasamentului a fost ocupat de judoka Lorand Samel de la CS Unio Satu Mare – CSM Satu Mare cu 31 puncte, locul III l-a ocupat spadasinul Adam Macska – CSM Satu Mare, locul IV – Mihaela Faur – CS Unio judo 25 puncte, locul V – Adriana Matei și Vaida Beata – CSM volei pe plajă – 17.5 puncte.

Clasamentul a fost completat de Marian Halas judo – CSM cu 17 puncte, Adrian Pop (spadă – CSM) cu 15.75, Benjamin Bodo – (floretă – CS) 15.08 puncte, Cristian Şereş – (judo – Unio-CSM) 15 puncte, Dora Kovacs – (judo – Unio) 12 puncte, Cristian Bodârlău – (judo – Dinamo-CSM) 11.75 puncte, Remus Lazea – (judo – Dinamo-CSM) 11 puncte, Florin Faur – (judo – Unio) 10.5 puncte, Daniel Szemak (atltetism – LPS-CS) 10.5 puncte, Amado Lazea – (judo – Dinamo-CSM) 9.75 puncte, Marton Szep (spadă – CS) 6.25 puncte, Mark Fischer – (atltetism – LPS) 6 puncte, Eduard Nicolaescu (judo – Deva-CSM) 6 puncte.

La probele neolimpice, pe primul loc s-a clasat karatistul Attila Bartincki – Karade DO B.F.K.S Carei cu 176.57 puncte, locul II – Daiana Vancsa CSM – Karate 89.84 puncte, Locul III – Patrick Burya CSM – karate 85.84 puncte, locul IV – Kinga Torok – Yakuza karate 75 puncte, locul V – Dorin Păunescu CSM – karate 68.34 puncte.

Următoarele locuri au fost ocupate de Patricia Bezsera 49p (karate – Yakuza), Zoltan Kalocsai 46.83p (karate – Samuraiul), Marius Bezsera 46.25p (karate – Yakuza), Arnold Anzik 37.5p (karate – Samuraiul), Răzvan Ţinca 32.34p (karate – CSM), Mark Kaszo 30p (karate – Yakuza), Alin Rîşnoveanu 25.67p (karate – CSM), Alexandra Pintea 15p (karate – Yakuza), Mihai Veber 13.5p (modelism – Clubul Copiilor), Armin Vida 11p (karate – Samuraiul), Marcel Olah 10p (radioamatorism – Sky Lark).

La Gala Sportului Sătmărean, eveniment care va avea loc în data de 18 decembrie, începând cu ora 14:00 la Centrul de Agrement Ștrand, sportivii care au fost desemnați pe primele cinci locuri vor primi o diplomă și o sumă de bani cuprinsă între 650 – 1.200 lei, iar următoarele locuri de la 6 la 16 vor primi produse în valoare de 350 lei.

2 comentarii

  1. dr. Fazekas Gheorghe Zoltan Răspunde

    O mică rectificare.
    La probele neolimpice, pentru al cincilea an consecutiv s-a clasat pe primul loc karatistul Attila Bartincki de la Karate Do B.F.K.S. Carei.
    cu stimă şi respect
    dr. Fazekas Gheorghe Zoltan
    preşedinte
    CS Karate Do B.F.K.S.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.