Jandarmeria Satu Mare continuă misiunile organizate pe linia prevenirii și combaterii furtului de material lemnos.
Aflându-se în patrulare pe raza localității Stâna, jandarmii tășnădeni au surprins sâmbătă, 5 decembrie, în jurul orei 17.00, în zona Cantonului 12 Stâna, trei bărbați care, sustrăgeau material lemnos, resturi de exploatare, fără a avea documente legale. Bărbații au fost sancționați în temeiul art. 17 din Legea 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amenzi în valoare de 1.600 lei, iar materialul lemnos a fost predat reprezentantului silvic din cadrul Cantonului 12 Socond.
Pentru un plus de siguranţă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare sfătuieşte cetăţenii să anunţe cea mai apropiată patrulă de ordine publică sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112, dacă observă persoane care sustrag material lemnos.
Sursa: IJJ Satu Mare