Ultima actualizare: azi, 20:25

Locale

Interpelare în Parlament pe tema centrul de refugiați de la Tășnad

Kereskenyi_GaborDeputatul UDMR Deputatul UDMR Kereskenyi Gabor a adresat o interpelare ministrului de Interne privind înființarea centrului de refugiați la Tășnad.

„Anunțarea înființării unui centru pentru refugiați în orașul Tășnad, județul Satu Mare, a produs multă neliniște, teamă și îngrijorare. Decizia a fost luată fără consultarea consiliului local şi a populaţiei. Din acest motiv, am  formulat o interpelare adresată ministrului de resort, prin care solicit un răspuns cu privire la intenția autorităților de a afla opinia cetățenilor despre înființarea centrului”, a declarat, azi, 16 decembrie, Kereskényi Gábor, deputat UDMR de Satu Mare, după înregistrarea documentului la Parlament.

Politicianul UDMR a solicitat cu acest prilej date concrete din partea ministerului privind data la care ar urma să devină funcțional centrul pentru refugiați și care este numărul maxim de refugiați ce ar putea fi trimiși acolo.

Kereskényi a precizat, totodată, că locația aleasă pentru acest centru este una neinspirată, iar dacă va fi pusă în practică va afecta puternic turismul în zonă, cu consecințe grave privind dezvoltarea comunității. Orașul Tășnad este o stațiune balneoclimaterică vizitată anual de 250.000 de turiști, iar locul unde se va amenaja viitorul centru pentru refugiați se află la mai puțin de 500 de metri de zona turistică.

Potrivit anunțului făcut, duminică, de ministrul de Interne, se preconizează înființarea unui centru de migrație în orașul Tășnad, județul Satu Mare. Ministerul Afacerilor Interne și-a dat acceptul prin această decizie față de propunerea Inspectoratului General pentru Imigrări, care a ales localitatea din județul Satu Mare pentru înființarea unui astfel de centru cu o capacitate de mai multe sute de locuri. Deocamdată, nu sunt cunoscute argumentele clare a ministerului în legătură cu alegerea locației și nici partea financiară a proiectului nu este cristalizată, însă ideea a stârnit deja multe controverse în rândul locuitorilor urbei. În consecință, Organizația Județeană UDMR Satu Mare inițiază o consultare pe această temă a populației orașului Tășnad și a localităților limitrofe. 

3 comentarii

  1. ION BUCSA Răspunde

    REFUGIATII TREBUIE OBIGATORIU ,,CAZATI” IN HARGHITA SI COVAVNA, PENTRU A INTELEGE CU ADEVARAT SPIRITUL TOLERANT AL SECUILOR !

  2. Diana Alexutza Răspunde

    imigranti sunt si ungurii astia borati impreuna cu betivanul de kereskeny.

  3. Babanu Răspunde

    Mare dreptate ai diana! Ne-am dat seama ca voi erati aici primii, cand ne-ati furat caii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.