PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Nicio firmă nu vrea să construiască podul peste Someş. Care este motivul

Primarul Dorel Coica a afirmat în şedinţa Consiliului Local de astăzi că nicio firmă nu s-a prezentat la licitaţiile organizate pentru  construirea celui de-al treilea pod peste Someş, în apropierea ştrandului.

Edilul a spus că au fost mai multe firme interesate, care au cerut lămuriri, dar nu au mai depus nicio ofertă deoarece suma la care este estimată lucrarea este prea mică.

Au fost firme care s-au interesat din Grecia, Polonia, România. La închiderea licitaţiei, care a fost publică, nu a fost nicio ofertă. Am discutat să reluăm procedura. Se pare că valoarea calculată de cei de la Iptana nu este o valoare apropiată de realitate“, a spus primarul.

Valoarea podului era estimată la 18,8 milioane euro, cu tot cu TVA.