PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Pe două roţi între Turulung şi Magosliget

Bercu-Micula (2)Conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare a inaugurat ieri pista de biciclete dintre Bercu Nou – Turulung dar şi a unui tronson de drum dintre Bercu Nou şi Micula Nouă. Cele două obiective au fost realizate în cadrul proiectului “Pe două roţi între Turulung şi Magosliget” care a fost implementat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.

Zonă pusă în valoare
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, şi-a exprimat bucuria că, pe lângă pista de biciclete, în cadrul aceluiaşi proiect s-a reuşit şi reabilitarea drumului judeţean DJ194A, dintre Micula şi Bercu Nou. “Mă bucur că prin realizarea acestei piste de biciclete, dar şi a modernizării tronsonului de drum judeţean comuna Micula este pusă în valoare. Anul trecut am realizat drumul judeţean, în acest an am finalizat pista de biciclete şi tronsonul de drum de la Bercu Nou spre Micula Nouă. Eu cred că şi din punct de vedere turistic această zonă va putea fi pusă în valoare deoarece foarte mulţi turişti vin atât la pescuit la balta din apropiere, cât şi la celelalte obiective”, a mai spus Ştef, care nu a uitat să mulţumească tuturor celor care au fost implicaţi în derularea acestui proiect.

Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean şi-a luat angajamentul că anul viitor va fi reabilitat şi tronsonul de drum dintre Micula – Micula Nouă şi intersecţia cu drumul spre Bercu Nou.

Proiect transfrontalier
Managerul de proiect, Janko Szep Istvan, a prezentat pe scurt câteva dintre realizările din cadrul proiectului. Proiectul “Pe două roţi între Turulung şi Magosliget” a fost implementat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, completat de co-finanţarea naţională a celor două state membre participante în program, România şi Ungaria. Obiectivul general al Programului este de a apropia actorii economici, persoanele şi comunităţile, cu scopul de a exploata mai eficient oportunităţile oferite de dezvoltarea comună a zonei de frontieră.

Proiectul a fost derulat în parteneriat transfrontalier, partenerii fiind: Consiliul Judeţean Satu Mare – partener lider, Direcţia Apelor Tisa Superioară (HU), Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare şi Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa din Cluj. Scopul principal al proiectului a fost realizarea unei piste pentru ciclişti transfrontalieră de-a lungul râului Tur, începând de la Turulung şi până la localitatea Magosliget din Ungaria, contribuind astfel la dezvoltarea turismului ecologic în zonă şi la creşterea capacităţii de apărare împotriva inundaţiilor a digurilor.

Peste 19 km de pistă
Directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean, Ioan Sereş, a prezentat datele tehnice ale investiţiei. Lungimea pistei realizate pe partea română este de 19,37 km, iar pe partea maghiară 16,75 km. În cadrul proiectului a mai fost modernizat un tronson de 3,3 km din drumul judeţean DJ194A, au fost modernizate cantoane hidrologice, a fost realizat un sistem de e-ghidaj multilingv accesibil de pe smartphone-uri şi calculatoare tip tabletă, şi două hărţi turistice: una a Câmpiei Someşului şi una a Depresiunii Oaş.

Bugetul total al proiectului este de 5.065.699 euro, din care 4.303.742,95 de euro reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, 336.293,55 de euro este cofinanţarea naţională din partea Guvernului României, 374.245,2 euro cofinanţare naţională din partea Guvernului Ungariei, 45.398, 01 euro contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Satu Mare, 2.472 euro contribuţia Societăţii Carpatine Ardelene – Satu Mare şi 3.547,29 euro contribuţia Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa. Durata de implementare a proiectului a fost de 36 luni.

Totodată, primarul şi viceprimarul comunei Micula, Ştefan Doboş, respectiv Dumitru Mădăras, au evidenţiat beneficiile din punct de vedere turistic pentru această zonă odată cu înfiinţarea pistei de biciclete şi reabilitarea tronsonului de drum.

Exit mobile version