Ultima actualizare: azi, 15:02

Locale

Varianta Ocolitoare a municipiului Satu Mare de la 0 lei la 20 de milioane de lei

Andrea Paul, conferinta PNL (19)Amendamentul depus de către deputata de Țara Oașului Andreea Paul pentru obiectivul de investiții ”Varianta Ocolitoare a municipiului Satu Mare” a fost votat în unanimitate și admis în Comisiile reunite de buget. E vorba de 20 de milioane de lei pentru anul 2016, fără prevederea creditelor de angajament.

În prezent, centura ocolitoare este într-un stadiu avansat de uzură, creând serioase prejudicii atât infrastructurii existente, cât și riveranilor. Studiul de fezabilitate este finalizat demult, iar în cazul nefinanțării obiectivului, sumele cheltuite până în acest moment se vor pierde. În proiectul de buget inițial al Guvernului, acestui obiectiv de investiții în infrastructură ii erau alocați 0 lei.

Amendamentul a fost susținut de către trei parlamentari sătmăreni: Andrea Paul – PNL, Istvan Erdei – UDMR și Octavian Petric – PSD.

”Așadar, colaborarea parlamentară este posibilă și are efecte pozitive asupra dezvoltării locale, în particular asupra județului pe care îl reprezentăm în Parlament” a declarat Prim-Vicepreședintele PNL Andreea Paul.

Totodată, Andreea Paul a reușit să-și convingă colegii din Comisiile reunite de Buget, Finanțe și Bănci să acorde un aviz favorabil amendamentului depus pentru suplimentarea cu 1,7 milioane lei a programului dedicat tinerilor debutanți în afaceri, la bugetul Ministerului Economiei.

Andreea Paul susține că ”șomajul în rândul tinerilor este cel mai ridicat. Șansa la un loc de muncă crește odată cu extinderea bazei antreprenoriale. Dacă locurile de muncă noi pentru tineri sunt create de alți tineri, antreprenori debutanți, satisfacția este dublă.”

Acest program a fost creat de Andreea Paul în anul 2011 și s-a dovedit a fi cel mai eficient în alocarea banilor publici pentru programele suport dedicate întreprinderilor mici și mijlocii în ultimii 6 ani. Sumele disponibile prin acest program SRLD pentru tinerii debutanți în afaceri, care au obligația de a crea cel puțin două noi locuri de muncă, vor fi de 22,7 milioane lei în anul 2016.

Andreea Paul,

Deputat de Țara Oașului

18 comentarii

  1. gigi Răspunde

    Pe aiurita asta umflatik nu o crede nimeni asta nu stie in ce zi a nascut,habar nu are pe ce lume, dapoi sa faca amendamente si sa i le voteze cineva!

    • satmarean Răspunde

      Bre , smechere si destept aiurit care esti, a fost/ este o onoare s-o avem pe dna Paul Andreea deputat de Satu-Mare , vrei/nu vrei – e o realitate !
      Daca te-ai osteni putintel si ai intra pe site-ul Camerei Deputatilor ai vedea ca n-a taiat frunze la caini , ci a fost extrem de activa in comparatie cu alti deputati satmareni,prietene , asta ca sa fim drepti , de dragul adevarului ! ( UDMR-istii au fost dezamagitori de lenesi si indiferenti , prietene ! )…

      Doamna ANDREEA PAUL a luat cuvantul de 290 de ori, a avut 69 de propuneri legislative initiate si din care 3 au ajuns legi promulgate ( daca vei reprica ca sunt putine , te rog sa te uiti la ceilalti parlamentari satmareni si te va infuria lenea si lipsa lor de interes pt binele public – national/local ,de fapt, de orice fel!)

      Propunere legislativă privind diminuarea risipei alimentare , Propunere legislativă privind drepturile copiilor cu dizabilităţi,
      Propunere legislativă privind anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite venituri din investiţii a persoanelor fizice ,
      Proiect de Lege privind instituirea Zilei Naţionale pentru Adopţie -Lege 21/2014, sau…

      Proiectul de Lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite CARE SE AFLA LA PROMULGARE LA PRESEDINTELE IOHANNIS !!!…

      Inclusiv, amendamentul pentru obiectivul de investiții ”Varianta Ocolitoare a municipiului Satu Mare” care a fost si votat în unanimitate și admis în Comisiile reunite de buget – e vorba de 20 de milioane de lei pentru anul 2016 pt SATU MARE , e in favoarea satmarenilor , dragule Gigi , carcotas mic si rau care esti !

      Tot respectul, doamna ANDREEA PAUL !

      • gigi Răspunde

        Tu esti avocatul “diavolului” bre satmarene?,tu dupa vocabular nu prea pari din sm,esti de pe la bucale!?

        • satmarean Răspunde

          – Ce vrei sa spui, bre nene Gigi,vrei sa spui ca satmarenii sunt prosti ?!…adica, te astepti ca satmarenii sa fie “dupa vocabular” tonti, iar cei de la “bucale”- dastepti-foc, bre Gigi,nene ?!…Mataluta nu stii ca satmarenii sunt cei mai destepti de pe Planeta ? Daca ai iubi Satu Mare ai fi patriot local, dar asa…esti doar un carcotas trist !, cu toata dragostea ,dar esti doar un carcostas trist si frustrat !…

          • gigi

            :)))))

          • gigi

            Trist si frustrat esti tu mah satmarene mah ca nu esti la putere impreuna cu umflatik,decat asa consilieri si oameni la putere care se tiganesc prin comisii ca niste tarani la usa cortului mai bine si-ar da demisia si nu ar face scene de teatru la conferintele de presa

      • matroz Răspunde

        mare bou!

  2. Cocolino Răspunde

    “Despre afacerile Andreei Paul Vass, ale familiei ei şi ale soţului presa a relatat de-a lungul timpului. Cel mai recent, a fost vorba despre numirea Andeeei Paul Vass în funcţia de membru al comisiei de listare a Hidroelectrica şi despre faptul că soţul şi cumnatul acesteia lucrează la o firmă de borkeraj. Astfel, Andreea Paul-Vass a fost numită în postul de membru al comisiei pentru coordonarea procesului de privatizare a companiei Hidroelectrica. În această calitate ea va avea acces prioritar, din timp, la mai multe informaţii legate de listarea companiei şi va aproba, alături de ceilalţi membri ai comitetului, atât prospectul final de ofertă publică anterior depunerii acestuia la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, cât şi preţul de ofertă al acţiunilor nou-emise. Cumnatul Andreei Paul-Vass, Dan Paul, deţine firma de brokeraj Finaco Securities, este preşedinte al Asociaţiei Brokerilor şi membru în Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB). La firma Finaco Securities a lucrat ca broker şi Cristian Paul, soţul Andreei Paul-Vass şi fratele lui Dan Paul. Cristian Paul are acţiuni la mai multe companii listate la Bursa de Valori.”

    • satmarean Răspunde

      Bre, Cocolino,de ce nu pricepi ca familia politicianului e altceva decat politicianul in sine ?!…
      De ce nu cantarim ce a facut politicianul X , oricare ar fi el, pt binele nostru , in general, ci ne complacem sa aruncam cu noroi , cu ochii inchisi si cu mintea la murat, doar din interese meschine, politicianiste, fara sa vedem / fara sa acceptam REALITATEA ?!…

      Suntem o colonie , o tara furata mereu si mereu din ’90 incoace de bogatii straini de neam ,o tara cu oameni extrem de saraci si adusi la disperare , desi majoritatea din ei se cocosesc de munca la privati,ei insisi, bietii patroni privati romani !, calcati in picioare si sugrumati sa moara pt vina ca sunt capital autohton, romanesc, adica !…
      Cocoliono,esti penibil, dragule, cand spui ca “Cristian Paul are acţiuni la mai multe companii listate la Bursa de Valori”- esti aiurea cand spui asta !, cu tot respectul , esti mic si rau si nestiutor !…

    • Cocolino Răspunde

      Eu numai am citat niste articole si nu mi-am dat cu parerea…..DAR tu pari teribil de ambitionat s-o faci:

      “Cumnatul şi soţul aduc profitul

      Interesant este că de când Andreea Paul Vass s-a căsătorit cu Cristian Paul, în septembrie 2009, afacerile firmei Romcontrol au crescut subtanţial. Este de ajuns să ne uităm la ultimele două bilanţuri existente pe pagina de Internet a Ministerului de Finanţe. Astfel, în 2009, Romcontrol SA a avut o cifră de afaceri netă de 12.804.180 lei şi un profit de 66.6670 lei. Lucrurile s-au schimbat simţitor în 2010. În acest an, cifra de afaceri netă a scăzut la 12.352.861 lei, dar profitul a crescut la 1.129.014 lei.

      Andrea Paul Vass zice că e din alt aluat”

    • Doina Răspunde

      Minciuna crasa. O ataca cu totii pentru ca este foarte buna, pregatita profesional, cu rezultate mari pentru judetul nostru. Daca avea vreo problema de ilegalitatea o patea demult la cat este de incomoda pentru smecherii din Romania. Ceea ce spune deputata de Oas sunt fapte dovedite, nu inventii si nu promisiuni.

  3. bogdan Răspunde

    Ba eunucilor de ce nu recunoasteti ca e desteapta , va face muci pe toti pesedistii . Tacutu Perticuta , bombonel, din comise nu a scos un cuvintel de cand e in parlament! Ha HA il pun astia sa dea indemnizatiile inapoi!

    • gig Răspunde

      decat sa vorbesti mult si prost mai bine taci si iti vezi de treaba si nu vi sa faci pe smechera in judet ca ce ai realizat tu, o vazut o tara intreaga ca si colegii distinsei umflatik s-au luat de ea ca minte si din astea si ca habar nu are sa numere, dar e mare experta in economie si in taiat pensii si salarii, asta orice prost stie sa taie dar sa dea inapoi nu prea, asa ca pt mn personal umflatik e zero dar dc pt voi postacii pnlisti mari avocati, aparatori ai zanei, aceasta va este mamuk, idol atunci venerati-o dar macar nu va alocati numai ei toate meritele ca nu este ea actoru principal in toata treaba asta!

  4. Ioan Holajter Răspunde

    In sfirsit si parlamentari nostri fac ceva pentru orasul nostru

  5. CRISTI Răspunde

    Dute doamna ca esti pomenita in cazul GOVOR taci si fugi la Zalau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.