Astfel, cu ocazia acțiunilor întreprinse pe raza municipiului Satu Mare, au fost identificați: L. Alexandru de 24 ani, P. Andrei de 43 ani, precum și 5 minori cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, toți având domiciliul în municipiul Satu Mare, care dețineau asupra lor fără a deține autorizație în acest sens, un număr de peste 380 obiecte pirotehnice din categoria II, respectiv petarde, rachete, artificii și baterii de artificii, etc. Obiectele pirotehnice în cauză au fost ridicate în vederea expertizării, persoanele mai sus menționate fiind cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept.
Cu aceeași ocazie, a fost identificată S. Lăcrimioara de 36 ani, din Satu Mare, care oferea spre vânzare publicului larg, în Piața de Alimente nr. I din municipiu, obiecte pirotehnice din categoria II, respectiv 1 bucată baterie cu 49 lovituri și 24 bucăți artificii tip rachetă. Obiectele menționate au fost ridicate în vederea expertizării, persoana în cauză fiind cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, faptă prevăzută și pedepsită de Lg. 126/1995, modificată.
Sursa: IPJ Satu Mare