PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Expoziţia permanentă Aurel Popp, redeschisă la Muzeul de Artă

expozitie aurel popp (79)La Muzeul de Artă a avut loc astăzi redeschiderea expoziţiei permanente Aurel Popp. După lucrările de modernizare din interiorul clădirii, expoziţia este acum una dintre cele mai frumoase din Transilvania. La deschiderea oficială au fost prezenţi foarte mulţi iubitori de cultură dar şi oameni politici.

Prezent la inaugurare, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a spus că de acum muzeul de artă se ridică la standarde europene, este pregătit să primească turişti.
„Mă bucur foarte mult că am ajuns în acest moment să vedem sălile Muzeului de Artă frumos împodobite, frumos prezentate operele de artă, exact cum îi stă bine unui Muzeu din Europa. Cred că toate demersurile făcute în ultima perioada, faptul că am pus accent mare pe cultură și pe evenimente culturale, pe a investi în patrimoniul cultural au dovedit-o numeroasele acțiuni și investițiile ca și cea de astăzi. Muzeul de Artă în interior a fost condamnat la un conservatorism contraproductiv. Eu cred că acum, Muzeul de Artă este pregătit să primească vizitatori, iar această expoziție permanentă se ridică la standard european în ceea ce privește prezentarea. A fost un proiect nou și pentru noi, a fost un experiment reușit”, a declarat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef.
Directorul Muzeului Judeţean, Felician Pop, a afirmat că dincolo de această reuşită expoziţie, care pune în valoare lucrările celui mai mare artist pe care l-a dat Sătmarul.
“Am reuşit să spargem un clişeu, clişeul muzeului amărât, ponosit, aşa cum se vorbeşte că în toată ţara muzeele sunt în paragină, că autorităţile nu mai dau doi bani pe cultură. Satu Mare nu clamează şi nu face mare tam tam, dar reuşeşte să prezinte lucruri concrete. Secţia de Artă cred că este de astăzi înainte unul din reperele de neocolit pentru orice turist care vizitează Satu Mare”, a spus Felician Pop.
Noua expoziţie a fost lăudată şi de criticul de artă Pavel Şuşară, el precizând că Muzeul din Satu Mare îşi exprimă acum propria sa identitate.
În cuvântul său, senatorul Pataki Csaba a subliniat faptul că Sătmarul are valorile sale care trebuie promovate, promiţând să-i aducă la această expoziţie pe colegii săi din Parlament.
Alături de lucrările lui Aurel Popp mai sunt expuse opere create de Andrei Litteczky, Alexandru Ziffer, Tatz Kalman, Nagy Oszkar, Alexandru Mohy. 

Exit mobile version