În data de 12 ianuarie 2016, în P.T.F. Halmeu s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean maghiar, Sandor H., în vârstă de 37 ani, conducând o autoutilitară marca Citroen Jumper.
Având suspiciuni că acesta transportă bunuri fără documente legale, echipa mixtă de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport.
Cu această ocazie a fost descoperită, ascunsă într-un loc special amenajat în platforma autoturismului, cantitatea de 527 kg de cafea, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale.
Întreaga cantitate de cafea în valoare de 13.200 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 5.000 lei.
Totodată, autoturismul a fost confiscat de către inspectorii vamali deoarece avea confecţionat locaş special amenajat.
Sursa: ITPF Sigetu Marmației