Ultima actualizare: azi, 10:34

Locale

Poetul Radu Ulmeanu la al 70-lea an de existenţă

radu ulmeanu (1)La Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale din Satu Mare, a avut loc astăzi, aniversarea poetului Radu Ulmeanu cu ocazia împlinirii a 70 de ani. Oficialităţile prezente la acest moment au fost  directorul Centrului de Creație, Robert Laszlo, directorul Muzeului Județean Felician Pop, prefectul Eugen Avram şi scriitorul Ion Papuc, originar din Baia Mare.

În debutul evenimentului, Eugen Avram i-a conferit poetului o diplomă de excelenţă pentru rolul său de a duce cultura și poezia sătmăreană dincolo de graniţele judeţului, în întreaga ţară.  Vorbitorii au evidenţiat mai multe aspecte ale poeziei dar şi ale personalităţii celui sărbătorit. S-au enunţat faptul că Radu Ulmeanu este unul dintre cei mai buni poeţi ai ţării, (lucru insuficient evidenţiat,exploatat de contemporaneitate) cu un univers  propriu, asocierile oximoronice fiindu-i caracteristice. Poetul  crede că poezia are putere dar nu ne face mai buni sau mai frumoşi. În ceea ce priveşte persoana lui s-a subliniat că deşi ar fi putut oricând să ocupe orice funcţie nu a fost ahtiat după mărire administrativă şi literară.

Despre revista literară Acolada, revistă ce aparţine poetului, Felician Pop a menţionat că este una dintre cele mai bune din ţară, ce merită citită atent cap coadă.

În sală au fost prezenţi iubitori ai poeziei, poeţi scriitori, precum şi prietenii poetului. Atmosfera evenimentului a avut nuanţe de sobrietate degajată, elegantă.

3 comentarii

  1. samtel Răspunde

    Un dobitoc se naste dobitoc si moare dobitoc… In acest caz avem un dobitoc de 70 de ani. E cel mai bun poet din bloc. Clar. Analizele politice din Cotidianul semnate de el sunt penibile si puerile; hai sa fim seriosi. Zero barat (“barat” cititi in romaneste..) .
    Pe vremuri, la cenaclul Junimea, marii scriitori se intalneau si se imbatau clampa, dupa care puneau de cate-o opera nationala. La cenaclurile satmarene se intalnesc ratatii astia ca sa se pupe reciproc in spate.
    Arogant si prostanac ; asta e Ulmeanu.

  2. EUGEN Răspunde

    Oamenii sunt irepetabili. Probabilitatea repetabilitatii oamenilor este de unu la 70 de trilioane ,, spun specialistii”. Probabil ca de aceea e lumea interesanta.Nu sunt cel mai in masura sa-l apreciez pe dl. Radu Ulmeanu,dar e unic in felul sau. Am citit mai multe comentarii ale sale publicate in COTIDIANUL. Nu ma deranjeaza opiniile sale exprimate in articolele publicate. Am insa un punct de vedere, mai mult sau mai putin avizat si anume ,, ca sa judeci pe altii trebuie sa fii drept cu tine”. In rest ,, Lamulti ani domnule Ulmeanu” !

  3. Profesorul tarnar Răspunde

    Bravo Claudia Vulturescu! Pe cei care nu ai reusit sa-i îngropi, îi acoperi cu mizerii! Trăiască Securitatea! Urmează un dosar de colonel! Amănunte, în publicația știuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.