În urma controlului efectuat, oamenii legii au stabilit că, bărbatul în vârstă de 31 de ani, nu poseda permis de conducere, pentru nici o categorie de vehicule.
Bărbatului i s-a întocmit dosar penal şi se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Poliţiştii Serviciului Rutier au depistat duminică noaptea, o persoană de sex masculin, care conducea, un autoturism, pe bulevardul Cloşca, din municipiul Satu Mare.
În urma controlului efectuat oamenii legii au stabilit că, Marin S., de 26 de ani, a condus autoturismul deşi avea permisul de conducere suspendat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Sursa: IPJ Satu Mare