La data de 02.01.2016,ora 18.51, lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Negrești Oaș au fost sesizați prin apel 112 de către P. Emanuela de 32 de ani, din comuna Vama, despre faptul că C. Codin de 39 de ani, din aceeași localitate, a pătruns fără drept în locuința acesteia, unde pe fondul unor neînțelegeri a agresat-o fizic, provocându-i excoriații în zona gambei. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar victima nu a necesitat îngrijiri medicale. Agresorul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și violare de domiciliu.
La data de 01.01.2015, ora 11:00, lucrătorii Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare au fost sesizați de către E. Csaba de 27 ani, din Nisipeni, jud. Satu Mare despre comiterea unei agresiuni de către mai multe persoane asupra lui B. Iosif, de 36 ani din Nisipeni, la domiciliul lui V. Aniko, din Petea. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă formată din polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare, ai Poliției municipiului Satu Mare și echipa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, care au aplanat scandalul, cei în cauză fiind conduşi la sediul poliţiei Municipiului Satu Mare. Din cercetări a rezultat faptul că, pe fondul consumului excesiv de alcool a tuturor participanţilor, B. Iosif a fost agresat fizic de către N. Zoltan de 31 ani, B. Nicolae de 31 ani, B. Peter de 41 ani şi V. Iosif de 24 ani, toţi din satul Petea, leziunile provocate fiind minore. Persoana vătămată a refuzat prezentarea pentru investigaţii medicale la UPU Satu Mare. În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe.