Potrivit celor afirmate de Felician Pop, asociația își propune să adune în jurul instituției cât mai mulți sătmăreni iubitori de istorie și artă, în scopul dinamizării activităților muzeului și a vieții culturale din județul Satu Mare.
”Este o idee mai veche, iată acum se împlinesc patru ani de când am avut inițiativa de a înființa această asociație, și acum ea va fi lansată la apă. Cred că este foarte important ca oamenii care iubesc trecutul Sătmarului să poată să aibă un cadru în care să se exprime, să organizeze activități care cu siguranță vin în sprijinul activității muzeului. Ideea mea este cea a muzeului viu, iar cel mai senzațional lucru este să existe oameni care să iubească acest muzeu. Sunt convins că această asociație va avea un cuvânt important de spus în profilarea entității sprirituale a Sătmarului. Fiecare membru al asociației va vorbi despre muzeu și va atrage atenția asupra comorilor care le adăpostește muzeul nostru, multe dintre ele necunoscute publicului larg. Dar, în scurtă vreme vom veni cu lucruri absolut senzaționale despre trecutul acestor locuri”, a arătat Felician Pop.
Din asociație vor face parte doar oameni care nu muncesc în muzeu, iar conducerea acestui ONG va fi constituită de oameni care nu lucrează la Muzeului Județean. Membrii asociației își doresc ca și trecutul, și istoria, să fie o voce a societății civile. Asociația are un comitet de inițiativă care îl are în frunte pe Cornel Achim, profesor de istorie, doctorand, de la Domănești.