Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Dan Băbuț răspunde acuzațiilor. Datoriile Olimpiei ajung la 825.000 lei

dan babut olimpiaPreședintele Clubului de Fotbal Olimpia Satu Mare, Dan Băbuț, a răspuns ieri tuturor acuzațiilor care i-au fost aduse zilele trecute de reprezentanții galeriei ”Peluza Sud” în cadrul unei conferințe de presă, la care au mai luat parte antrenorul Tiberiu Csik și contabilul clubului. Încă de la începutul întâlnirii cu presa, Dan Băbuț a arătat că nu dorește să se răzbune pe galeria Olimpiei ci doar vrea să facă o informare a opiniei publice asupra modului în care au fost cheltuiți banii clubului. Apoi a răspuns punctual la toate acuzațiile care i s-au adus de către reprezentanții galeriei.

După ce a explicat situația în cazul meciurilor cu FC Baia Mare, Dan Băbuț a arătat că Olimpia a avut performanțe sportive notabile atât la nivelul echipei mari cât și la cele de juniori. Astfel, în 2012 s-a reușit promovarea în Liga a III-a, în același an s-a jucat meciul de cupă cu Rapid. În sezonul 2013-2014 echipa a promovat în Liga a II-a unde a terminat pe locul șapte. În sezonul 2014-2015 Olimpia a terminat pe locul cinci, iar echipele de juniori au obținut performanțe notabile în competițiile în care au jucat. Tot atunci, echipa a doua a Olimpiei a terminat Liga a IV-a pe primul loc și a jucat barajul de promovare pentru Liga a III-a pe care, din păcate, l-a pierdut.

Referitor la scăderea numărului de spectatori, Dan Băbuț a precizat că lucrurile nu stau tocmai așa. Dacă în sezonul 2012-2013 la meciurile Olimpiei au asistat 7.833 de spectatori, un sezon mai târziu numărul acestora a crescut la 11.870, iar în sezonul 2014-2015 au asistat la meciuri 13.867 de spectatori. Mai slab a fost sezonul actual, când, până în prezent, au fost vândute 8.678 de bilete la meciurile Olimpiei, ceea ce, după părerea lui Dan Băbuț, este o medie destul de bună pentru Liga a II-a.

În ceea ce privește salariile restante către jucători, directorul executiv al Olimpiei a precizat că, în prezent, jucătorii Olimpiei au de recuperat salariile pe două luni. Totodată, Dan Băbuț a dezmințit afirmațiile potrivit cărora acesta nu ar fi depus acte prin care să dovedească modul în care au fost cheltuiți banii clubului nici la Consiliul Județean nici la Consiliul Local Satu Mare. El afirmă că au fost depuse deconturi de cheltuieli, ultimul din 19 noiembrie 2015, la Consiliul Județean. La fel la Consiliul Local au fost depuse deconturi la ordine de plată, însoțite de facturi, statele de plată și alte documente justificative. Toate sunt disponibile atât la Consiliul Județean cât și la Primăria Satu Mare. Dan Băbuț a mai precizat că oricine ar fi dorit să vadă aceste documente ar fi avut această posibilitate dacă solicita în scris acest lucru, așa cum a făcut și consilierul local Masculic Csaba.

dan babut olimpia2

Referitor la datoriile pe care Clubul Olimpia le are, Dan Băbuț a afirmat că acestea se ridică la 825.000 de lei din care 402.000 de lei restanțe la furnizori, 247.000 datorii la stat și 176.000 restanțele salariale la jucători. ”Asta în condițiile în care anul acesta am primit cu 400.000 de lei mai puțin decât am preconizat. Pe de altă parte, au mai intervenit cheltuieli neprevăzute cu echipele de juniori care s-au calificat mai departe în competițiile în care au jucat, iar pentru deplasările acestor echipe au mai fost cheltuiți alte 130.000 de lei. De asemenea, au mai fost jucate încă opt etape în plus, care au mai costat peste 100.000 de lei”, a explicat președintele Olimpiei.

În ceea ce privește anul 2016, clubul a primit, pentru prima parte a anului, suma de 648.000 de lei, care sunt doar pentru cheltuieli de funcționare, fără salarii. Pentru a doua parte a anului sunt prevăzuți 710.000 de lei. Împreună sunt circa 1,4 milioane care sunt doar pentru funcționarea clubului. ”Sunt obligații pe care le avem. Clubul are un buget pe 2016 de 1,4 milioane de lei, când noi știm că avem nevoie de 3 milioane de lei, cu tot cu salarii, ca să putem funcționa în Liga a II-a. Salariile au o medie de 130.000 de lei pe lună. La jucători, ajunge la 2.000 și ceva media. Deci jucătorii nu au salarii extraordinare”, a mai spus Băbuț.

Făcând referire la acuzațiile care i s-au adus că nu sunt folosiți jucătorii sătmăreni, Dan Băbuț a precizat că, inițial, proiectul a început sub aceste auspicii, dar că în Liga a II-a nu este suficient doar atât. Au fost aduși acasă o serie de jucători sătmăreni, iar în prezent circa 60% dintre ei sunt din județ.

La finalul conferinței, Dan Băbuț a mai precizat că el nu este altceva decât un director executiv care execută ceea ce hotărește Asociația Generală a Acționarilor. De asemenea, i-a îndemnat pe suporteri să se apropie de club, să susțină echipa, galeria poate avea un reprezentat în consiliul director să vadă ce înseamnă cu adevărat un club de Liga a II-a.  

5 comentarii

  1. horea Răspunde

    ce mutra de interlop are si babut asta, de la covoare la fotbal e cale lunga pana sa-i intelegi tainele

  2. adi Răspunde

    Cu asta se vrea performanta ce pricepe asta de fotbal?, nu e indeajuns sa fi amantul doamnei PAPICI sa te pricepi la toate!!

  3. Oli Fan Răspunde

    Pușcăria o sa te mănânce si daca ți cu dinți de postul acesta , numai minciuni ai spus in declarații..ordinarule !!!

  4. Ultras Răspunde

    Asta minte cum respira!

  5. gigi Răspunde

    un parlit si asta care habar nu are pe ce lume traieste,a bagat si el cascaval in buzunar dupa ce i-a ajuns limba pana la coaiele lui stef, dar incet ii vine si lui randul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.