PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Dezbatere TSD: “Femeia la început de drum. Carieră și Familie”

În premiera pentru România, Liga Tinerelor Social Democrate, a organizat o dezbatere punând în discuție o tema provocatoare: “Femeia la început de drum. Carieră și Familie!”. Evenimentul a vut loc ieri la sediul PSD Satu Mare.

TSD începe schimbarea în politică punând în discuție condiția femeii aflată la început de drum în România și alegerile pe care o tânără trebuie să le facă între carieră și familie. Scopul principal al dezbaterilor propuse a constat în identificarea problemelor reale cu care se confruntă femeile atunci când sunt nevoite să împace, în mod eficient, viața de familie cu cea profesională.

TSD își ia în serios rolul său de deschizător de drumuri și trasează cu responsabilitate schimbarea clasei politice prin schimbarea mentalităților și practicilor partidelor politice. În acest context, primul pas pe care îl face TSD este să redefinească care este rolul, locul și aportul femeilor într-un partid și pe scena politică, în general.

La dezbatere au participat doamne și domnisoare, care sunt mame, iubite și soții. De asemenea au mai fost  prezente Aurelia Fedorca – vicepreședinte PSD Satu Mare și primar al orașului Negrești-Oaș, Rodica Maxi- vicepreședinte PSD Satu Mare și consilier județean, președintele Organizației Judetene a TSD Satu Mare, Raul Băbțan.

Președintele Ligii Tinerelor Social Democrate Satu Mare, Cristina Ilieș, a moderat a explicat ce-și propune această ligă, care este scopul acestei dezbateri și a încercat să afle împreună cu celelalte invitate ce contează mai mult: familia sau cariera. Discutiile au atins problematici de interes major: decalarea familiei în favoarea carierei și sprijinul oferit femeilor de către stat şi cel oferit de către familia extinsă. S-a discutat și referitor la: dat fiind ca echilibrul dintre familie și viața profesională este destul de dificil de atins, care ar fi soluțiile; modul în care este percepută femeia de carieră în societatea românească. ”Mă bucur extrem de mult că am reușit în această seară să facem posibilă această întâlnire, unde am reunit femei cu experiențe diferite și a fost o atmosferă unde s-a pus în echilibru familia și cariera unei femei. Ne dorim ca această primă dezbatere să fie urmată de alte evenimente în interesul femeilor tinere. Prin activitățile și proiectele noastre, intenționăm să aducem în atenția publică o serie de probleme cu care se confruntă femeia moderna în societatea românească“, a arătat Cristina Ilies.

Această dezbatere a avut loc simultan atât la nivel central, cât și la nivel național, fiind organizată de filialele Ligii Tinerelor Social Democrate.

Sursa: PSD Satu Mare

 

Exit mobile version