PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Din martie, jucătorii Olimpiei vor juca cu sigla din 1921 pe piept

Președintele Clubului Olimpia Satu Mare, Dan Băbuț a precizat azi, în cadrul unei conferințe de presă, că începând din martie, jucătorii sătmăreni vor putea juca pe piept cu prima siglă a clubului, cea din anul 1921. Acesta a precizat că a înregistrat la OSIM brandul CSFC Olimpia Satu Mare 2010, moment în care a observat că nu este înregistrat niciun brand cu denumirea FC Olimpia 1921.

În momentul în care am înregistrat la OSIM numele de Olimpia 2010, am observat că numele de FC Olimpia 1912 nu apare nicăieri. Astfel că am luat măsuri să înregistrăm la OSIM acest brand, titular fiind Olimpia 2010. A fost acceptat, a trecut perioada de contestare, iar în martie trebuie să fie validată. Olimpia 1921 va reveni sătmărenilor”, a precizat Dan Băbuț.

Acesta a adăugat că a înregistrat Olimpia 1912 având ca titular Olimpia 2010 pentru că altfel ar fi trebuit ca echipa să se întoarcă în Liga a V-a. ”Din acest motiv am înregistrat sigla pe Olimpia 2010 pentru a nu pierde locul din Liga a II-a. Așa vom schimba doar denumirea și sigla echipei”, a mai precizat Dan Băbuț. În această situație, din martie, imediat ce se primește validarea de la OSIM, jucătorii echipei Olimpia vor putea juca cu prima siglă a echipei, cea înregistrată la Oradea în anul 1921.