PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Drumul Județean Bârsăul de Sus – județul Maramureș va fi modernizat

Amplasamentul pentru proiectul „Modernizare drum județean DJ 193 E limita județului Maramureș – Bârsău de Sus – limita județului Maramureș, km  12+000-km 20+325”, în lungime de 8,325 km, a fost predat azi constructorului. La eveniment a fost prezent președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, managerul județului, Nicolae Bura, primarul comunei Bârsău, Traian Ciurdaș, reprezentanții firmei proiectante și a firmei constructoare.

Porțiunea de drum inclusă în proiect urmează a fi modernizată. Va fi făcută o fundație de piatră de 23 de cm, una de balast de 22 de cm, după care va fi turnat un strat de bază de 6 cm, unul de legătură de 6 cm și unul de uzură de 4 cm. Asfaltul existent va fi decapat, peste fundația existentă prevăzându-se realizarea unui strat suplimentar de fundație din piatră spartă de 15 cm grosime. De asemenea, vor mai fi construite 21 de podețe tubulare transversale, două podețe dalate și 14 podețe la drumurile laterale.

Valoarea totală a acestor lucrări se ridică la suma de aproape 8,9 milioane de lei, cu TVA inclus, iar perioada de execuție este de trei luni.