Astăzi, 03 februarie a.c., în jurul orelor 10,55 Poliția a fost sesizată prin 112, de către o femeie din Satu Mare, despre faptul că pe B-dul Transilvania din Satu Mare a avut loc o tâlhărie.
În fapt, K. Gabriela, de 43 ani, din Satu Mare, casieră la o societate comercială, în timp ce se deplasa pe b-dul Transilvania, a fost deposedată prin violență, de către un bărbat, de o geantă ce conținea suma de 72.000 lei, bani proveniți din încasările societății pe care intenționa să îi depună la bancă.
Până la sosirea patrulei de siguranţă publică cetățenii care se aflau în apropierea locului faptei l-au imobilizat pe autor predându-l polițiștilor. Autorul a fost identificat în persoana lui K. Arnold, de 23 ani, din localitatea Livada. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate.
Susnumitul este cerectat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 233 din Cod Penal, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare şi instanţei de judecată.
Poliția a transmis printr-un buletin de presă că prin promptitudinea și spiritul civic de care au dat dovadă cetățenii aflați în zonă au contribuit la identificarea autorului și tragerea acestuia la răspundere penală.
Sursa: Poliția Satu Mare