PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Funcțiile vin și pleacă, prietenia rămâne. Cei doi prefecți, față în față

Fostul prefect al județului Satu Mare, Eugeniu Avram, s-a întâlnit azi dimineață, în biroul Instituției Prefectului, cu cel numit de Guvern pe această funcție, Radu Bud. Cei doi au afirmat că au pus la punct anumite detalii în ceea ce privește procesul de predare-primire.

Noul prefect, Radu Bud, a afirmat că a găsit în Prefectură o parte dintre angajații care erau și în primul său mandat și și-a exprimat convingerea că procesul de predare-primire va fi unul civilizat și corect.
”În primul rând am bucuria de a prelua funcția de la prietenul meu Eugeniu Avram care cu siguranță a făcut o figură foarte bună ca și prefect și datorită acestui lucru nu am niciun fel de emoție. Mă bucur că vom face o predare-primire decentă, civilizată și corectă”, a spus Radu Bud.

Fostul prefect, Eugeniu Avram, a dorit să mulțumească tuturor colaboratorilor și a spus că pleacă fără niciun resentiment. ”Mulțumesc tuturor cetățenilor județului, colaboratorilor, angajaților Instituției Prefectului, de la serviciile publice deconcentrate, autoritățile publice locale și județene, pentru faptul în care am fost sprijinit în ceea ce privește politicile publice pentru a face mai bună viața cetățenilor. Am venit pentru două luni detașat și până la urmă s-au făcut aproape patru ani. A fost o stare de consum pentru mine. Îl felicit pe domnul Bud pentru reinvestirea în această onorantă funcție și îl asigur de tot sprijinul meu personal pentru a-și putea duce la bun sfârșit tot ceea ce își propune. Vreau să fie un proces de predare-primire așa cum nu a mai fost niciodată în județul nostru, vreau să-i strâng mâna, să-l felicit, și doresc să-i transmit că nu am niciun fel de resentiment pentru ceea ce se întâmplă. Orice început are și un sfârșit. Am venit ca supriză ca prefect, plec tot așa ca supriză, dar las instituția pe mâini bune”, a afirmat Eugeniu Avram.

Ceremonia de investire în funcția de prefect a lui Radu Bud va avea loc sâmbătă, 20 februarie, de la ora 16.30, la sediul Prefecturii Satu Mare. Numirea lui Radu Bud în funcția de prefect al județului Satu Mare este oficială, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial. Eugeniu Avram se va întoarce la laboratorul  Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare.