În dimineaţa zilei de 23 februarie, Poliţia Municipiului Carei a fost sesizată de către proprietarul unei autoutilitare despre faptul că, în noaptea anterioară, persoane necunoscute i-au furat din interiorul autovehiculului parcat în faţa blocului în care locuieşte un sistem de navigaţie GPS. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale din Carei l-au identificat pe H.T. din Carei, ca fiind principalul bănuit în comiterea faptei.
Întrucât pe numele minorului mai exista deschis un dosar penal pentru săvârşirea a două infracţiuni de lovire, s-a procedat la reţinerea lui pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei cu propunere de luare a unor măsuri preventive.
Astfel, în cauză se efectuează cercetări atât cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe cât şi pentru cea de furt calificat.