PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

În 2015, Prefectura Satu Mare a primit în audienţe 654 de persoane

Prefectul Eugeniu Avram a prezentat astăzi bilanţul instituţiei pe anul trecut, în prezenţa şefilor instituţiilor deconcentrate şi a şefilor din administraţia locală.

În anul 2015, la nivelul Instituției Prefectului Județul Satu Mare, au fost primite în audiență și consiliate un număr de 654 persoane astfel:  s-au organizat 56 sesiuni de audiențe respectiv 51 la sediul instituţiei (36 prefectul, 15 subprefectul) și 5 în localități de pe raza județului.

În cadrul sesiunilor de audiențe de la sediul instituției s-au prezentat 299 persoane (250 la prefect, 49 la subprefect). Pe parcursul anului au fost înregistrate 282 de cazuri în care responsabilul de relații cu publicul a asigurat consilere și mediere, fără a mai fi nevoie ca persoanele să mai participe la sesiunile de audiențe.

Din totalul de 654 persoane primite în audienţă și consiliate de către personalul de specialitate prezent:  289 cazuri au fost soluționate imediat; 134 au depus petiţii în vederea soluționării problemelor sesizate; 142 au fost îndrumaţi către alte instituţii/ structuri MAI pentru competentă soluţionare; 38 cazuri s-a dispus activități de control; 49 cazuri s-a prezentat soluție în scris; 2 cazuri s-a organizat întâlniri de mediere.

Din totalul de 133 petiţii depuse cu ocazia audienţelor au fost soluţionate:  97 favorabil sau parţial favorabil; 12 nefavorabil;  3 au fost clasate;  21 sunt în curs de soluţionare.

Principalele probleme invocate de cetăţeni au fost: fond funciar – 59,40 %, edilitar gospodărești – 11,70 %, despăgubiri – 1,80 %;  mediu – 0,85 %; ordine publică – 2,65 %; probleme cu privire la pășuni – 1,80%; pensii – 1,55 %, sociale – 10,95 %.

Pe parcursul anului 2015 la Instituţia Prefectului Judeţul Satu Mare au fost înregistrate un număr de 1.543 petiţii.

Despre activitatea prefectului au vorbit preşedintele CJ, Adrian Ştef, primarul Dorel Coica, cei doi remarcând profesionalismul şi latura umană a omului Eugeniu Avram, considerat drept cel mai bun prefect pe care l-a avut judeţul Satu Mare.